„Migranți”, expoziția cu lucrări de Issa Watanabe, una dintre cele mai renumite ilustratoare peruane, la Instituto Cervantes București

Ambasada Peru în România și Instituto Cervantes din București inaugurează expoziția Migrantes/Migranți de Issa Watanabe, un nume important în rândul artiștilor grafici latino-americani. Vernisajul va avea loc pe 25 septembrie, ora 18:30, la sediul Instituto Cervantes din Bulevardul Regina Elisabeta 38.

Evenimentul se va desfășura în prezența domnului Abel Murcia, directorul Institutului Cervantes din București, a doamnei Patricia Suliman, ilustrator și președintele Clubului Ilustratorilor din România, și a Excelentei Sale doamna Gloria Olivares Portocarrero, Ambasadorul Republicii Peru în România.

Expoziția va fi deschisă în perioada 26 septembrie – 13 decembrie 2025.

Program de vizitare: de luni până vineri, între orele 10:00 și 20:00, sâmbăta, între orele 10:00 și 17:00, duminica: închis.

Issa Watanabe (Lima, 1980) este una dintre cele mai recunoscute ilustratoare ibero-americane din ultimii ani. Cartea sa Migranții, publicată în Spania și în alte optsprezece țări, a primit distincții importante, precum Premiul Libreter (Barcelona, 2020) și Marele Premiu BIBF Ananas (Beijing, 2021). Cartea sa cea mai recentă, Kintsugi (2023), a obținut Bologna Ragazzi Awards 2024. Parcursul artistei este în mare parte unul autodidact: a început studiile la Litere în cadrul Pontificia Universidad Católica din Peru, apoi a locuit în Mallorca, unde a urmat câteva cursuri de artă, iar în 2013 s-a întors în capitala peruană pentru a se dedica în totalitate activității sale creatoare.

Expoziția cuprinde 32 de lucrări, dintre care două gigantografii, din cele două cărți, ce reflectă, într-o alegorie emoționantă cu imagini antropomorfe, teme precum evadarea, nesiguranța, moartea, dar și speranța. Issa Watanabe, această poetă vizuală care preferă tăcerea și lasă imaginile să spună povestea, invită la o reflectare unică asupra realității actuale.

„Opera Issei Watanabe este marcată de un suflu poetic inconfundabil, care învăluie și dezvăluie spațiile narative. În lucrări ei cele mai recente, obscuritatea servește drept fundal și contrastează cu luminozitatea rafinată a personajelor, înzestrate cu aluzii înduioșătoare și ironii subtile care pun în valoare ansamblul. Tehnica pentru care a optat îi permite să-și atingă scopurile: face și reface schițe, colorează desenele cu creionul, le scanează, le conturează și le montează pe o pânză neagră digitală, pe care o transformă în peisaje înlănțuite, grație altor elemente cromatice. Fiarele, păsările sau animalele domestice bipede, care servesc de obicei și ca embleme identitare, devin în ilustrațiile sale o alegorie a speciei noastre diverse și suferinde, care pornește în căutarea unui spațiu propice dezvoltării sale și încearcă să interacționeze într-o manieră solidară. Această expoziție – prezentată la Cádiz, cu ocazia celui de-al IX-lea Congres Internațional al Limbii Spaniole, precum și la Londra, Viena, Braga, Washington, New York, Taiwan, Tokyo și la Institutele Cervantes din Roma, Frankfurt, Brasilia, Rio de Janeiro și Sao Paulo – reunește seriile Migrantes și Kintsugi, împreună cu alte compoziții recente. Ansamblul acesta reflectă consistența unui pariu care, în felul său, știe să treacă de la poemul de inspirație epică la lirismul intimității reconstruite.” (Alonso Ruiz Rosas)

Issa Watanabe vede în arta ilustrației posibilitatea de a transcende realitatea și de a-i conferi o valoare simbolică. Un simbolism ce ajută la exprimarea unor adevăruri pe care adesea cuvintele sunt prea sărace pentru a le cuprinde.

„Am realizat primul desen după ce am privit o serie de fotografii ale lui Magnus Wenman, cel care surprindea chipul copiilor sirieni dormind în tabere improvizate în mijlocul pădurii. Privirea copiilor nu doar că era de o tristețe profundă, ci reflecta, mai ales, frica puternică pe care o simțeau. Au pierdut casa, au trăit atrocitățile războiului, sărăcia extremă; au trăit suferința care implică pierderea părinților sau a fraților într-un mod atât de violent, și nu există consolare.

Ce pot face eu dacă nu să desenez? Să încerc cel puțin, printr-un desen, să ajung la acea pădure?

O ilustrație m-a dus către următoarea și, puțin câte puțin, fără să planific, m-am alăturat unui drum. Un drum care mi-a luat aproape doi ani, căci, pe măsură ce avansam, călătoria nu se termina: după un deșert, părea să apară altul; după fiecare popas, un nou naufragiu. M-am rătăcit de multe ori. Am început să înțeleg că în pădure, pe mare sau în deșert nu există un drum delimitat între copaci, printre valuri sau în nisip. Dar trebuie să avansezi, cu voință și speranță.

Câte granițe trebuie să traverseze un om pentru a ajunge acasă?, se întreabă Angelopoulos în Pasul suspendat al berzei. Eu finalizez această carte, ei își continuă călătoria.” (Issa Watanabe)