Activ Property Services așteaptă venituri de 1,5 milioane Euro în 2023

Activ Property Services, una dintre principalele companii de consultanță imobiliară din România, a împlinit in aceasta luna 30 de ani de existenţă si raporteaza o cifra de afaceri in crestere cu 35% fata de anul anterior, consolidandu-si pozitia in Top 10 companii de profil la nivel national.

In anul 2022, compania cu sediul central in Bucuresti si doua sedii regionale la Timisoara si Cluj-Napoca, a inregistrat o cifra de afaceri de 1,15 milioane Euro. Veniturile pentru anul 2022 au provenit din (40%) activități legate de închirierea spațiilor de birouri, (30%) închirierea spațiilor industriale, (20%) a rapoartelor de evaluare și servicii de consultanță şi (10%) închirierea spațiilor comerciale.

“In 2022 am continuat eforturile de a consolida departamentele companiei si de a creste productivitatea per angajat, inregistrand o crestere in special in segmentul de inchirieri birouri si proprietati industriale” declara Razvan Gheorghe, fondatorul si managerul Activ Property Services.

„Portofoliul nostru include un număr de peste 500 de clădiri de birouri la nivel național, cu un total de peste 4 milioane m², pentru care reprezentam proprietarii” declara Florian Gheorghe, managerul departamentului de birouri. Portofoliul cuprinde principalele clădiri de clasa A și B din Bucureşti (410), Cluj-Napoca (40), Timișoara (25), dar si din alte orase (Brașov, Constanța, Sibiu, Oradea etc.). Principalele domenii care ne contacteaza pentru inchirierea de spații de birouri sunt companiile de IT&C, domeniile liberale (avocatura, consultanța), farma și operatori medicali, R&D, comerţ.

“În ceea ce priveşte zona industrială, portofoliul companiei include un număr de aprox. 300 de hale individuale și parcuri industriale în principalele piețe industriale de la nivel național, însumând aproximativ 5 milioane m²” declara Cosmin Dinu, managerul departamentului de proprietati industriale.

„In acesti 30 de ani de activitate, compania noastra a traversat numeroase perioade de crestere si variatii ale pietei, schimbari de brand si actionariat, avand insa avantajul mentinerii pe termen lung a liderilor in jurul carora s-a dezvoltat firma.” spune Razvan Gheorghe. Timp de 20 de ani, intre 1995 si 2016, compania noastra a fost birou afiliat si apoi biroul direct al Cushman & Wakefield in Romania, ulterior compania intrand in parteneriat cu GVA Woldwide, iar din 2020 fiind parte a retelei internationale de consultanti in segmentul comercial TCN Worldwide.

Compania noastra a intermediat numeroase tranzactii majore, printre care amintim închirierea spațiilor de retail ale Jumbo (11.180m2) din West Park Bucuresti, H&M la Winmarkt Râmnicu Valcea (2.500 m2) sau Lensa la parterul clădirii U-Center 1 (900 m2), inchirieri de spatii de birouri precum Renault Technologie (13.900 m2), Continental (7.7.00 m2) sau Tech Mahindra (2.900 m2). 

Printre principalele tranzacții din ultimii ani în sectorul industrial, putem aminti: 2020 – Huf Arad – 20.000 mp, 2022 – Farplas Automotive Pitești – lease 6.250 mp sau SLS Cargo Bucuresti extindere – 7.500 mp.”

Consolidarea birourilor Nokia (fost Alcatel) din Timisoara intr-un singur sediu reprezinta una dintre tranzactiile speciale de birouri realizate de compania noastra in ultimii ani, insumand o suprafata totala de birouri de 27.000 m2. Noul campusul Nokia a luat nastere printr-o serie de tranzactii de inchiriere si expansiune intermediate in perioada 2015-2018 de Felicia Vasiu, managerul biroului nostru din Timisoara.

La 30 de ani de la infiintare, compania este in plin avant de crestere a cotei de piata si de consolidare a principalelor departamente in jurul unor echipe intinerite dezvoltate in jurul membrilor fondatori. Compania estimează o cifră de afaceri de 1,5 milioane euro pentru anul 2023.

27 thoughts on “Activ Property Services <strong>așteaptă venituri de 1,5 milioane Euro în 2023</strong>

Comments are closed.