Piața de eCommerce din România depășește 8 miliarde de euro în 2025 și se îndreaptă spre 13 miliarde până în 2032

Gomag, una dintre cele mai populare platforme românești de eCommerce, a publicat Gomag eCommerce Pulse 2026, un raport amplu care radiografiază piața de comerț online din România și trasează direcțiile strategice pentru anul în curs.

O piață de peste 8 miliarde de euro, în creștere solidă

Conform datelor agregate din raport, piața de eCommerce din România a atins pragul de 8 miliarde de euro în 2025 (strict produse fizice), cu o creștere de 7-8% față de anul anterior – un ritm superior evoluției economiei generale.

Proiecțiile indică o piață care va depăși în 2026 pragul de 8,7 miliarde de euro, urmând o traiectorie ascendentă spre aproximativ 13 miliarde de euro până în 2032, cu o rată medie anuală de creștere (CAGR) de 7,25%.

Relevanța economică a sectorului este confirmată și de datele europene: eCommerce-ul reprezintă aproximativ 3,5% din PIB-ul României în 2025, poziționând țara pe locul 9 în Uniunea Europeană și pe locul 3 în Europa Centrală și de Est, după Polonia și Cehia.

Cifrele-cheie ale pieței în 2025

+8 mld. EUR valoarea totală estimată a pieței de eCommerce din România

~8,5% pondere în retailul total românesc (față de 14-16% media UE)

50-55% din români au cumpărat cel puțin odată online în 2025

74,3% rata de cumpărători online în rândul populației 16-74 ani (+1,4 pp față de 2024)

47,8 mld. EUR vânzări online cumulate estimate pentru perioada 2025-2029

Creștere sănătoasă, nu doar volum

Raportul subliniază o schimbare de paradigmă: dacă în anii anteriori creșterea venea aproape de la sine, în 2025 aceasta a necesitat decizii mai bune, eficiență operațională și diferențiere reală.

Comercianții care au investit în automatizare, personalizare și experiența clientului au obținut rezultate vizibil mai bune decât cei care s-au concentrat exclusiv pe volum și preț.

Trebuie să creștem sănătos, în timp ce analizăm costurile de business mai atent ca oricând. Diferența o fac acei jucători care înțeleg mai bine datele.” – spun Cosmin Dărăban și Aurelian Motica, co-fondatorii Gomag.

Potențial structural major de creștere

Cu o penetrare a internetului de peste 90% din populație, dar o pondere a eCommerce-ului în retail de doar 8,5%, România prezintă un potențial structural de creștere semnificativ.

Reducerea diferenței față de media europeană de 14-16% reprezintă unul dintre cele mai importante oportunități pentru comercianții locali în perioada 2026-2029.

Raportul complet Gomag eCommerce Pulse 2026 este disponibil la adresa gomag.ro/ecommerce-pulse.