Lyset implementează primul configurator personalizat de șine arhitecturale și produse adiacente, din România
Fondatorii Lyset,brandul românesc înregistrat la EUIPO (Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală), lider în domeniul iluminatului minimalist, lansează în luna iulie, cu ocazia aniversării a doi ani, o noutate pe piața românească: un configurator creat special și integrat în site pentru personalizarea produselor.
Carmen și Alexandru Boangher, creatorii unuia dintre cele mai importante businessuri de iluminat arhitectural din România, au gândit un proiect special, în premieră în România, parte din planul de extindere a afacerii și în zona B2C. Timp de 6 luni, ei au planificat crearea acestui soft pentru a ajuta clienții să poată alege și modela, în funcție de forme și spațiu, sistemele de iluminat tip șină și pentru a personaliza astfel aceste tipuri de produse în funcție de nevoile consumatorilor. Pe lângă eficientizarea timpului și scurtarea procesului de ofertare, aceștia pot beneficia, cu ajutorul configuratorului, și de un coș de cumpărături cu tot cu accesoriile necesare montării produselor, generat automat. „Ne-am dorit ca, odată cu aniversarea noastră din această lună, să continuăm să dezvoltăm acest domeniu, al iluminatului interior, de care suntem foarte pasionați. Lyset a fost gândit de la început ca un brand care se bazează pe tehnologie și inovație și ne-am dorit să fim primii care oferă consumatorului iluminatul arhitectural nemijlocit și la dispoziția lui. Odată cu lansarea acestui configurator, al cărui proces de creație a durat jumătate de an, am devenit primii și deocamdată singurii din România și printre puținii din Europa cu acest tip de soft detaliat integrat”, declară Carmen Boangher, cofondatoarea Lyset.
Investiția în dezvoltarea configuratorului a fost de 25.000 de euro și a implicat o platformă construită de la zero, dezvoltarea designului, integrarea produselor, ajustările necesare, implementarea și modificările pe site-ul Lyset. Câteva dintre cele mai importante beneficii pe care le aduce consumatorilor, potrivit lui Alexandru Boangher, sunt ușurința în procesul de cumpărare, comanda plasată oricând, cu toate elementele, fără a mai așteapta o ofertă și fără deplasare în showroom, la care se adaugă mai multe tipuri de simulări în funcție de culoare, dimensiuni și tipuri de produse. „Până în prezent ne-am axat mai mult pe proiecte private și colaborări cu designeri de interior și arhitecți. Și, în continuare, acesta reprezintă un segment important al businessului nostru. Susținem capacitatea și viziunea acestora de a crea artă cu ajutorul luminii în diferite tipuri de spații, de aceea clienții care vin la noi printr-un arhitect vor avea un discount de 5%. Însă, ne-am dorit foarte mult să ne aliniem deschiderii unui nou segment de clienți și unei piețe în dezvoltare, formată din publicul obișnuit care a devenit din ce în ce mai receptiv la importanța folosirii luminii și temperaturii de culoare adecvate, alături de dorința de a investi în produse de calitate. Dar care poate nu are cunoștințele necesare alcătuirii unui astfel de tip de ansamblu. Și care are acum posibilitatea, fără a ști detaliile tehnice legate de driver, conectori etc., să poată alege cele mai bune variante. Noi oferim, de asemenea, consultanță, ceea ce poate ușura și mai mult acest proces”, afirmă Alexandru Boangher, cofondator Lyset.
Fondată în 2022, compania este deja lider în domeniul sistemelor de iluminat moderne minimaliste și oferă cele mai înalte standarde de produse, purtând imaginația dincolo de funcționalitate. Pornind de la pasiunea fondatorilor pentru simplitate și eleganță, printr-o abordare contemporană, Lyset face luxul accesibil și transformă fiecare loc într-un spațiu caracterizat de eleganță și rafinament. Lyset se adresează unei palete variate de clienți, de la arhitecți și designeri de interior, până la cei cu mai puțină experiență în aceste domenii, dar care primesc în primul rând consultanță personalizată pentru cele mai bune și subtile soluții de a evidenția un spațiu și a-i conferi personalitate.