Medicul Ștefan Ditu duce florăria la rang de artă într-un atelier cochet din Floreasca

Pasiunea pentru flori a designerului Ștefan Ditu este moștenită din familie, de la tatăl sau, care a fost cultivator de lalele timp de peste 40 de ani. Deși de profesie este medic, Ștefan Ditu s-a dedicat exclusiv florilor încă din anul 2000, când a deschis cu multă emoție și bucurie prima sa florărie.

“O florărie e ca o casă – are locuitorii ei și o poveste proprie. Flowers Garden recreează atmosfera britanică a grădinilor multicolore, viu colorate, puse în evidență de patina stilului boho-chic. Indiferent de anotimp, la florăria din Floreasca se găsesc flori specifice, flori tradiționale sau exotice, dar și soiuri deosebite importate din Olanda. Selecția de flori este atent realizată și coordonată de mine, iar buchetele sau aranjamentele sunt personalizate pentru fiecare client în parte.”,  spune expertul florist Ștefan Ditu.

Filozofia Flowers Garden este să împărtășească arta de a lucra cu flori. Așa au luat naștere Atelierele de Design Floral, cu diverse tematici ce reunesc iubitorii de design floral, persoanele care își doresc un alt fel de mod de a petrece timpul liber, dar și viitori florari.

Floristul Ștefan Ditu consideră că niciodată nu e prea târziu pentru a cunoaște tainele florilor sau pentru a învăța cum puteți realiza un aranjament floral. Până în primăvara acestui an, workshop-urile tematice organizate lunar de Flowers Garden, într-un ambient plăcut și relaxant, ofereau o experiență de învățare aparte și un mod de relaxare inedit, celor ce alegeau să participe și să afle secretele florilor de la specialistul Ștefan Ditu.

Participanții învățau cum să creeze aranjamente florale, buchete, ghivece sau chiar o adevărată mini-grădină interioară în propria casă, dar și cum să combine și să îngrijească florile, pentru a se bucura cât mai mult timp de ele.

Din dorința de a înfrumuseța birourile din București și de a crea o atmosferă de lucru mai plăcută în contextul actual, începând de vara aceasta, Flowers Garden a lansat o nouă categorie în cadrul magazinului online cu același nume – aranjamentele florale corporate.

Aranjamentele florale corporate aduc o notă de eleganță și prestigiu, fiind create cu flori deosebite, rare și exotice. Sunt aranjamente premium, luxuriante, cu nuanțe combinate cu mult bun gust, perfecte pentru o sală de întâlniri sau biroul unui manager sau antreprenor de succes. Aceste buchete sunt deseori alcătuite din flori ce denotă convingere, încredere de sine, putere și eleganță, precum protea, anthurium, ilex, orhidee sau trandafir.

Florile pastelate sunt recomandarea floristului pentru biroul unei doamne, în timp ce nuanțele puternice vor aduce o notă regală biroului unui domn. În mediul de business, florile atrag atenția, îndulcesc atmosfera și inspiră eleganță, rafinamnet și căldură. Florile corporate însoțesc deciziile inspirate și oferă un ambient plăcut, pentru afaceri de succes.

“Florile depășesc barierele emoționale pentru a exprima o varietate de stări, prin formele si culorile lor. Ele însoțesc cele mai importante momente petrecute alături de familie și prieteni, si creează amintiri, de la prima zi de școală, prima întâlnire, la unul din cele mai importante evenimente ale vieții, cum este nunta. Rolul lor este de a ne aminti celebrarea continua a vieții, prin îmbogățirea oricărui spațiu prin culoarea și parfumul lor delicat. Sunt un semn al recunoștinței, fie că sunt oferite în dar sau primite.”,  ne-a declarat expertul florist Ștefan Ditu.

1,125 thoughts on “Medicul Ștefan Ditu duce florăria la rang de artă într-un atelier cochet din Floreasca

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *