Zitec a dezvoltat noul magazin online al Brico Dépôt pe platforma Magento 2 Commerce Cloud
Zitec, lider pe piața de IT & digital marketing, specializat în dezvoltarea de soluții și servicii de transformare digitală, anunță dezvoltarea în parteneriat a noului magazin online Brico Dépôt, unul dintre cei mai mari retaileri de bricolaj prezenți pe piața din România, folosind platforma Magento 2 Commerce Cloud. Aceasta vine în completarea altor acțiuni întreprinse în ultima perioadă de Brico Dépôt pentru a accelera digitalizarea companiei.
Zitec a realizat migrarea magazinului online dinspre platforma inițială, creată în Laravel, înspre Magento 2 Commerce Cloud, iar alături de echipa Noper a adăugat multiple îmbunătățiri în zona de UX/UI. Noua platformă de eCommerce a Brico Dépôt soluționează astfel numeroase limitări anterioare, prezente atât la nivel de back office, cât și la nivelul interfeței cu consumatorii finali.
Potrivit echipei de dezvoltare, segmentele de operare și administrare au avut parte de optimizări majore. Platforma Magento 2 oferă mai multă flexibilitate, vizibilitate și control din punct de vedere al gestionării conținutului și al produselor. De asemenea, site-ul beneficiază de funcționalități Magento 2 standard: vouchere, oferte, promoții, discounturi, reguli de produs, dar și integrare rapidă a altor funcții personalizate, precum sisteme de recenzii sau ERP.
Din punct de vedere operațional, migrarea la Magento 2 oferă o procedură mai clară și mai rapidă de procesare a comenzilor. Dacă în trecut fiecare comandă avea un flux diferit de procesare în funcție de specificul comenzii și tipul ei (ridicare din magazin, plata cash sau cu cardul), procesul actual este construit pe seama unor acțiuni standard, ce uniformizează fluxurile.
Website-ul aduce beneficii tangibile și pentru cei 67% dintre utilizatorii care accesează zilnic platforma de pe dispozitive mobile. Toate optimizările vizuale și de fluxuri de utilizare au fost implementate urmând strategia „mobile first”.
“Ne-am optimizat constant strategia pentru a îmbunătăți experiențele cumpărătorilor și a răspunde în mod eficient noilor obiceiuri de consum. În acest sens, aveam nevoie de un magazin online care să asigure eficientizarea proceselor operaționale și în același timp să ofere o experiență de cumpărare mai simplă. Cu ajutorul Zitec am făcut un nou pas în sensul consolidării strategiei digitale și în dezvoltarea noastră ca business”, a spus Adela Smeu, CEO Brico Dépôt.
În ceea ce privește noile funcționalități, echipa Zitec a îmbunătățit funcția de căutare și identificare a produselor pe site cu ajutorul componentelor integrate Magento 2. Cu ajutorul serviciilor UX/UI, a fost regândită și strategia de informare a consumatorilor în ceea ce privește magazinele în care se regăsește produsul dorit, proximitatea lor în funcție de locația cumpărătorului și momentul ideal de selecție a magazinului în procesul de cumpărare.
Totodată, Zitec a optimizat interacțiunea clientului cu cele 3 modele de comandă existente pe platforma Brico Dépôt – click & reserve, click & collect, click & deliver. Pentru fiecare produs din coșul de cumpărături online, utilizatorul va ști dacă acel produs poate fi livrat acasă sau trebuie ridicat din magazin. De exemplu, pentru modelul click & deliver, consumatorul poate decide dacă dorește selectarea altui magazin sau metodă de livrare.
Noile caracteristici și funcționalități au fost concepute astfel încât să integreze în mod armonios identitatea și strategia vizuală a Brico Dépôt.
Întreaga migrare la noua platformă a presupus un amplu proces de digitalizare și, împreună cu echipa Brico Dépôt, specialiștii Zitec au condus multiple sesiuni de instruire pentru angajații din magazinele din țară ce au acoperit fluxurile operaționale.
“Comerțul online a devenit un vector de nelipsit din strategia unui comerciant, iar o platformă de eCommerce optimizată se traduce prin creșterea numărului de conversii și implicit o frecvență de cumpărare sporită. Ne bucurăm că Brico Dépôt a văzut în Zitec un partener de încredere pentru accelerarea strategiei lor de transformare digitală. Pentru că ne-am dorit ca atât Brico, cât și clienții lor să beneficieze de funcționalități sporite și o experiență online cât mai bună, am reușit să finalizăm trecerea la noua platformă în doar 4 luni”, a declarat Alexandru Lăpușan, CEO & Co-Founder Zitec.
Ca Adobe Solution Partner, suită din care face parte și platforma Magento 2 Commerce Cloud, Zitec oferă cele mai bune soluții personalizate și cele mai noi tehnologii pentru magazinele online ale clienților lor. Specialiștii Zitec sunt certificați în diverse tehnologii eCommerce, care, alături de experții în UX/UI, au o experiență vastă în livrarea de soluții eCommerce de succes.
Pingback: Exosome
Pingback: Fire Hazard Inspection Wesley Chapel
Pingback: ketamin
Pingback: ออกแบบสถาปัตยกรรม
Pingback: fuckboy
Pingback: scam links
Pingback: ข้อดีของ ของการเลือกเดิมพันกับ Pragmatic Play
Pingback: เช่าจอLED
Pingback: som777
Pingback: พลาสติกวิศวกรรม