ASSA ABLOY: peste 65% dintre spațiile de cazare din România dispun de sisteme de acces și securitate smart

Upgrade de la vechile sisteme de acces cu bandă magnetică la chei virtuale pe smartphone și hoteluri fără recepție 24/7

Gradul de digitalizare al industriei ospitalității din România depășește 65%, conform estimărilor ASSA ABLOY România, confirmând o tendință în creștere pentru implementarea de soluții smart de acces și securitate în hoteluri și alte spații de cazare non hoteliere.

Analiza realizată de ASSA ABLOY România, filială a grupului suedezo – finlandez cu același nume, dar și unul dintre jucătorii de top ai pieței de soluții de acces, configurează totodată perspectivele din domeniul industriei ospitalității legate de digitalizarea securității și siguranței. Astfel, rezultatele arată că, pentru jucătorii din acest domeniu, controlul accesului înseamnă conveniență, acces via smartphone,  rapoarte de date și activitate prin punctele de acces, eficientizare operațională în materie de energie, costuri și timp, conectivitate și soluții cloud-based.

“Evoluția în domeniul industriei ospitalității din perspectiva digitalizării securității și siguranței a fost pronunțată încă de acum 10 ani și a cunoscut o reașezare în timpul pandemiei. Astfel, în 2021, peste 10% din vânzările companiei  au provenit din segmentul soluțiilor dedicate industriei ospitalității.  Dintre acestea, aproximativ 90% au mers strict către segmentul hotelurilor versus categoria non-hotelieră (apartamente, spații de cazare tip Airbnb), accesul cu cardul fiind deja implementat în aproape toate hotelurile medii și mari. În același timp, din ce în ce mai mulți proprietari se gândesc să facă upgrade la soluțiile de acces online cu PIN sau smartphone, ceea ce oferă confort maxim pentru oaspeți și economii substanțiale la nivel de business. Pentru 2022, preconizăm o dublare a vânzărilor pe acest segment”, a declarat Florin Tihulcă, Managing Director ASSA ABLOY România.

Digitalizarea industriei ospitalității din România aduce o serie de avantaje atât pentru unitățile de cazare cât și pentru clienții acestora. Astfel, check-in cu smartphone-ul reduce timpul petrecut la recepția hotelului și conferă rapiditate cazării, un contact social redus necesar în special în contextul pandemiei, flexibilitate check-in 24/7, fără costuri suplimentare cu personalul sau taxă turist de late check-in.

Pe de altă parte, așteptările clienților în materie de securitate vizează în special ca datele lor personale să fie criptate, protejate de atacurile hackerilor, să nu fie partaje terțelor părți neautorizate. În același timp, clienții vor să se bucure de acces rapid, ușor, intuitiv, fără prea multe cunoștințe tehnice complicate.

Ca prognoză, în viitor, accesul cu smartphone-ul va fi utilizat pe scară largă, fiind unul sigur, facil, rapid. Smartphone-ul este mereu la îndemână, folosit intens pentru banking, cumpărături, iar în curând va deveni facilitatorul de acces favorit și în industria ospitalității, inclusiv pe segmentul închirierilor private pe termen scurt și mediu, cu avantaje evidente care exclud pierderile sau copierea neautorizată a cheilor fizice”, a mai precizat Florin Tihulcă.

Dincolo de soluțiile de acces, vor câștiga din ce în ce mai mult teren cele care furnizează economie de energie, precum economizoarele, acționate cu cardul de acces în cameră, cu un beneficiu categoric în privința risipei de energie, ajutând totodată proprietarii să economisească din costuri.

TESA Hotel și Yale Linus – cele mai utilizate sisteme smart pentru acces și securitate

Cel mai frecvent implementate soluții ASSA ABLOY rămân TESA Hotel, un sistem ușor de utilizat pentru hoteluri, apartamente turistice, case de vacanță, campinguri, ferme și multe altele, iar pentru categoria apartamentelor private, închiriate în regim hotelier (tip airbnb) – Yale Linus, încuietoarea inteligentă care permite să încui și să descui ușa, de oriunde, oricând, prin intermediul aplicației Yale Access.

Dintre sistemele ASSA ABLOY, TESA Hotel dedicate hotelurilor de orice dimensiune, inclusiv pensiuni cu număr mic camere, spații comune SPA/fitness/parcare, spații de serviciu ale angajaților, cele mai solicitate soluții de acces sunt cele de acces cu cardul, iar ca tendință apare frecvent opțiunea pentru administrarea online wireless, prin cod PIN & smartphone.

Soluția de check-in prin PIN, de la TESA Hotel, permite turiștilor să-și acceseze camera atunci când personalul de la recepție nu este prezent. Este soluția optimă pentru hoteluri mici sau apart-hoteluri care – din motive de costuri sau logistică – nu au o recepție deschisă non-stop. În plus, proprietarul nu trebuie să fie prezent fizic, ceea ce furnizează economie de timp, energie și combustibil, iar turiștii nu trebuie să mai aștepte proprietarul. Încuietorile Linus oferă check-in/out de la distanță cu chei virtuale temporare, unde nu este necesară prezența fizică la sosirea oaspeților și nici nu mai există posibilitatea de a pierde cheia.