Băncilă, Diaconu și Asociații SPRL a asistat asociații Oprea Avi Com pentru încheierea parteneriatului cu Hodler Capital
Băncilă, Diaconu și Asociații a asistat asociații Oprea Avi Com pe durata întregii tranzacții, asistența juridică incluzând structurarea tranzacției, negocierea documentelor relevante și implementarea fiecărei etape a tranzacției.
Echipa de avocați a fost coordonată de către Ștefan Mantea și i-a inclus pe Otilia Oglage (Corporate/M&A), Claudia Grosu (Competition) și Miruna Coderie (Real estate).
„Mulțumesc echipei Băncilă, Diaconu și Asociații SPRL pentru asistența juridică excelentă furnizată pe tot parcursul desfășurării tranzacției. Apreciez aportul determinant pe care l-au adus Ștefan Mantea și Otilia Oglage pentru finalizarea cu succes a proiectului nostru”, a declarat Emanuel Oprea, CEO și asociat al Oprea Avi Com.
„Mulțumim familiei Oprea pentru oportunitatea de a îi asista în această tranzacție. Suntem onorați de încrederea acordată. Îi sunt recunoscător lui Emanuel Oprea pentru colaborarea noastră”, a declarat Ștefan Mantea, avocat în cadrul Băncilă, Diaconu și Asociații SPRL.
În cadrul acestei tranzacții, cu privire la aspecte financiare și fiscale, asociații Oprea Avi Com au mai fost asistați de Raluca Popa și Amelia Toader din cadrul EY România.



Pingback: mlb streams
Pingback: แทงบอล ง่ายๆ กับ LSM99
Pingback: เค้กสตอเบอรี่
Pingback: fenix168
Pingback: 6 carat diamond price
Pingback: check
Pingback: webcam promo
Pingback: herbal tea
Pingback: FISHING GOD เกมยิงปลาออนไลน์ เล่นง่าย
Pingback: Aviator
Pingback: tga168
Pingback: y2k168
Pingback: 1xbet
Pingback: offizielle Fat Banker casino
Pingback: EV Charger
Pingback: Las Vegas SEO Co
Pingback: ตรวจ Nipt
Pingback: Where to Play Plinko Australia
Pingback: จำนำรถกรุงเทพ
Pingback: Lsm99 สมัครสมาชิก ระบบ ฝาก - ถอน ออโต้
Pingback: ชุดเครื่องเสียง
Pingback: Microgaming