Când cifrele sunt despre oameni se întâmplă Matematica binelui – cea mai recentă campanie integrată dezvoltată de Golin pentru Lidl România
Poate că nu suntem toți matematicieni sau pricepuți la calcule și grafice, însă ce-ar fi dacă ne-am uita altfel la cifre? Procentele pe care Lidl România le aduce în față sunt mai mult decât pie chart-uri sau numere. Ele sunt despre oameni și felul în care zi de zi o companie poate impacta în sens pozitiv vieți, de la cea a angajatului, la viața consumatorului, a furnizorului și a angajaților lui, până la impactul pozitiv asupra comunităților locale. Sub conceptul Matematica Binelui, Golin a lansat pentru Lidl România o campanie integrată, care transmite într-un mod creativ investițiile retailerului către un public național.
Prin intermediul campaniei, ne-am propus să comunicăm într-un mod inedit ce se află de fapt în spatele unui mesaj de business și cum are loc matematica binelui – ce se întâmplă când luăm un măr din Piața Lidl sau ce impact are inaugurarea unui magazin sau depozit Lidl într-o comunitate locală. Astfel, mesajele au fost aduse în față printr-un spot TVC în care, pe parcursul a 45”, descoperim mai multe planuri suprapuse din universul Lidl. Mai exact, în interiorul magazinului Lidl, unde consumatorii își fac cumpărăturile zi de zi, sunt aduse frânturi din impactul business-ului asupra producătorilor locali, angajaților și societății românești.
Cum ar fi să mergi la cumpărături și să dai peste… o livadă și un tractor sau o clasă plină de elevi? Execuția spotului a însemnat construcția de la zero a unei livezi de pomi fructiferi, în interiorul magazinului, și amplasarea unei săli de clasă, dintr-o școală, printre rafturile acestuia.
Mai mult, mesajele cheie din campanie precum: >12.000 de angajați înseamnă și peste 6.000 de părinți care se bucură de beneficii special create pentru copiii lor sau >64% fructe și legume la raft, în sezon, înseamnă peste 450 de producători locali care își pot dezvolta afacerea aici, în România, au fost transmite și prin intermediul unei campanii de digital outdoor și ads-uri digitale.
„Vedem în Lidl doar locul în care ne facem cumpărăturile. Matematica binelui merge însă mai departe de numărul bonului de casă. Ea se transformă în impact social pozitiv. Rolul campaniei este de a aduce toate aceste povești de viață pe care retailerul le susține în România: povești ale angajaților, ale producătorilor, ale agricultorilor, ale comunităților, chiar în magazinul din care apar sau sunt duse mai departe. Și pe care poate nu ni le putem imagina când suntem la cumpărături… niciodată”, explică Ioana Munteanu, Creative Director, Golin România.
Campania a fost lansată în luna februarie 2024, acoperind atât mediile online, cât și offline, și a fost derulată pe o serie de platforme de comunicare cum ar fi TV, radio, digital outdoor și ad-uri online, mesajele fiind susținute și pe platformele de Social Media, prin intermediul unor influenceri și KOLs care au documentat de la firul ierbii poveștile stakeholderilor.
Echipele implicate în campanie:
Lidl România: Oana Dragomir (Specialist Comunicare Externă), Bianca Cenușescu (Consultant Comunicare Externă), Maria Mosorescu (Manager Comunicare), Maria Ruxandra Mihai (Director de Comunicare și CSR).
Golin România: Ioana Munteanu (Creative Director), Lucian Cernat (Art Director), Andrei Popa (Art Director), Adrian Radu (AV Producer), Ruxandra Simion (Head of Unit), Ioana Ciobanu (PR Manager), Andreea Tudor (Senior Media Associate), Adrian Anghel (Senior Digital Manager), Cristina Stroiu (Senior Digital Associate).
Din echipa StudioSet, care a contribuit la crearea spotului TV, au făcut parte: Răzvan Mărculescu (Regizor), Dan Mateescu (Producător), George Grama (UPM), Gabriel Zaharia (Coordonator Producție), Bianca Voicu (Coordonator Post Producție), Tom Vaida (Video Editor), Andrei Nechifor (Sound Editor), Alex Vieriu, Vali Mladin, Elena Tiu, Laura Mareș, Lu Pop (Editori Grafica), Bogdan Jugureanu (Color Grading).
Din echipa GreenMind, care a coordonat sesiunea de photosession, au făcut parte: Manole Sava (Fotograf) și Ștefan Anger (Producător).