Compania Donalam lansează “MESERIAȘII DE OȚEL”, program de învățământ dual organizat în parteneriat cu licee din Târgoviște și Călărași

Compania Donalam, membră a AFV Beltrame Group, lider european în producția de oțel și unul dintre liderii în producția de bare comerciale, lansează programul de învățământ dual ”Meseriașii de Oțel”, în parteneriat cu trei unități de învățământ liceal din Călărași și Târgoviște, pentru anul școlar 2023 – 2024. Programul este menit să contribuie la pregătirea viitoarelor generații de specialiști în domeniul siderurgic și să ofere tinerilor din comunitățile locale noi oportunități de dezvoltare a carierei.  

Programul inițiat de compania Donalam are în vedere înființarea unor clase de învățământ profesional dual la Liceul Tehnologic “Constantin Brâncoveanu” și Liceul “Voievodul Mircea” din Târgoviște, precum și la Liceul Tehnologic “Dan Mateescu” din Călărași. Sistemul dual oferă o alternativă educațională și profesională absolvenților de gimnaziu, care au posibilitatea să deprindă cunoștințele teoretice și abilitățile practice pentru o calificare profesională de nivel 3.

Elevii admiși în program vor beneficia de pregătirea teoretică la liceu, iar aceasta va fi completată de stagii practice efectuate în cadrul combinatelor de oțel ale Grupului AFV Beltrame, din Târgoviște și Călărași. Aceștia vor dobândi o pregătire temeinică sub îndrumarea celor mai buni mentori, având posibilitatea să se specializeze în meserii căutate în domeniul siderurgiei. La finalul celor trei ani de studiu și practică, elevii vor obține un certificat de competențe recunoscut la nivel european și au șansa obținerii unui un loc de muncă în cadrul companiei Donalam.

„O lungă perioadă de timp industria oțelului a  fost prea puțin atractivă. În plus, date fiind metodele și procesele de producție în unele combinate – a fost și este, încă, una dintre cele mai poluante industrii. Acum, însă, ne aflăm într-o nouă etapă cu transformări și provocări majore, una dintre acestea fiind decarbonizarea. Este foarte important ca tinerii să conștientizeze contextul actual care, cu siguranță, va marca istoria acestei industrii, și să își dorească să contribuie la schimbare. Suntem foarte bucuroși să lansăm acest program împreună cu partenerii noștri educaționali. Ne dorim să investim în tineri și să îi sprijinim pentru a deveni specialiști cu competențele necesare în industria siderurgică a viitorului, oferindu-le ocazia de a învăța din experiența noastră. Ei vor fi noua generație de specialiști în siderurgie, echipa de mâine, și ne vor ajuta să facem față provocărilor perioadei intense care urmează pentru compania noastră din perspectiva investițiilor în modernizare și retehnologizare planificate”, declară Carlo Beltrame, Group Business Development  Manager și CEO România și Franța.

Clasele de învățământ dual se adresează tinerilor absolvenți de clasa a VIII-a, care își doresc să se califice în meserii tehnice, cu perspective pentru viitor. Parteneriatul va fi implementat începând cu anul școlar 2023 – 2024, cu un număr total de 68 de locuri disponibile, pentru următoarele specializări:

  • 28 locuri pentru calificarea profesională de oțelar și laminorist – Liceul Tehnologic “Constantin Brâncoveanu”, Târgoviște;
  • 28 locuri pentru calificarea profesională de electromecanic utilaje și instalații industriale – Liceul  “Voievodul Mircea”, Târgoviște;
  • 12 locuri pentru calificarea profesională de electromecanic utilaje și instalații industriale – Liceul Tehnologic “Dan Mateescu”, Călărași.

Compania Donalam va oferi elevilor selectați o bursă lunară de 600 de lei pe durata anului școlar, pe lângă bursa de 200 lei oferită de Stat. În plus, elevii care au rezultate deosebite la învățătură vor fi recompensați cu premii pentru stimularea performanței.

„Într-o piață a muncii care se confruntă cu un deficit major de oameni calificați în siderurgie, implementrea acestui proiect de învățământ profesional este un pas esențial, atât pentru noi ca angajator, cât și pentru tineri. Învățământul dual este o metodă eficientă de a pregăti profesional tinerii și a-i integra pe piața muncii, deoarece combină educația teoretică și practica de specialitate. Începând cu toamna acestui an, vom primi în echipa Donalam prima generație de viitori meseriași. Aceștia vor avea oportunitatea să își dezvolte abilitățile tehnice, dar și pe cele de comunicare și colaborare, prin intermediul unei experiențe reale de lucru, alături de specialiștii noștri”, afirmă Liliana Bica, Director Resurse Umane, Donalam.

Înscrierile candidaților în clasele de învățământ dual ale liceelor partenere se vor desfășura în două etape: prima etapă în perioada 03 – 07 iulie 2023, iar cea de-a doua etapă în perioada 25-27 iulie 2023. Dosarul de înscriere trebuie să conțină următoarele documente: foaie matricolă, adeverință de absolvire a minimum opt clase sau adeverință cu media Evaluării Naționale (pentru cei care au susținut Evaluarea Națională), copie a cărții de identitate  (unde există), copie a certificatului de naștere și adeverință de intrare în colectivitate de la medicul de familie sau de la cabinetul școlar.