Dentons a asistat NEPI Rockcastle într-o nouă finanțare verde de 60 de milioane de euro

Dentons, cea mai mare firmă de avocatură din lume, a oferit consultanță NEPI Rockcastle într-o nouă finanțare verde în valoare de 60 de milioane de euro pentru Ploiești Shopping City de la un sindicat bancar condus de BRD Groupe Société Générale. NEPI Rockcastle este cel mai mare investitor și dezvoltator de centre comerciale din Europa Centrală și de Est.

Dentons a gestionat și coordonat tranzacția de finanțare de la etapa de structurare până la finalizare. Simona Marin, partener și coordonator al departamentului de drept financiar-bancar din cadrul Dentons București, a condus echipa juridică, fiind asistată de Ștefi Ionescu (senior associate) și Alin Serea (associate), de echipa departamentului de drept imobiliar – Bogdan Papandopol (partner), Luiza Onofrei (senior associate) și Isabela Gheorghe (associate), precum și de avocați ai departamentului de drept financiar-bancar din cadrul Dentons Amsterdam- Marcel Janssen (partner) și Iris van Noort (associate).

Împrumutul de 60 milioane de euro se încadrează în categoria finanțărilor verzi, îndeplinind criteriile de contribuție substanțială la atenuarea riscurilor climatice, proiectul finanțat beneficiind de certificarea sustenabilă “BREEAM In-Use”, calificativ Excellent, și a atestatului de performanță energetică de Clasa A.

Eliza Predoiu, CFO al NEPI Rockcastle, a declarat: “Această nouă finanțare “verde” reprezintă încă un proiect care întărește lichiditatea Grupului la termeni de piață atractivi și reflectă angajamentul nostru pe termen lung față de sustenabilitate. Apreciez entuziasmul oamenilor care au făcut posibil acest proiect și profit de oportunitate pentru a mulțumi atât echipei noastre interne, precum și băncilor finanțatoare și consultanților noștri externi. Dentons, consultantul nostru juridic în acest proiect, și-a dovedit din nou abilitățile sale fără egal, susținându-ne de la începutul până la finalul tranzacției.”

Simona Marin a declarat: “Suntem onorați ca am putut fi alături de NEPI Rockcastle într-o nouă tranzacție pe piața din România, un proiect important care este aliniat principiilor ESG. Această tranzacție subliniază încă o dată capabilitățile Dentons în proiecte de finanțări verzi și reafirmă angajamentul de a sprijini clienții în proiecte care vor contribui la crearea unui viitor mai durabil pentru generațiile următoarele din România și din întreaga lume.”