Meta Estate Trust – Venituri de peste 21,7 mil. lei și profit brut de peste 7,2 mil. lei în 2022

Meta Estate Trust, companie de tip holding care activează în sectorul imobiliar, prezentă pe piața SMT – AeRO a Bursei de Valori București sub simbolul bursier MET, a publicat rezultatele financiare preliminare neauditate aferente anului 2022. Astfel, compania a obținut în anul 2022 venituri totale de peste 21,7 milioane de lei, comparativ cu 3,1 milioane de lei în anul precedent. De asemenea, Meta Estate Trust și-a atins ținta de profit brut anunțată în singurul IPO de pe BVB din 2022, ajungând la cca. 7,2 milioane de lei în 2022, în timp ce profitul net realizat a fost de 6,5 milioane de lei.

Compania a încheiat pe profit primul exercițiu financiar complet de la înființarea în luna martie 2021. Activele totale au atins, la finele anului, 98,6 milioane lei, în creștere cu 38% față de sfârșitul anului 2021 (71,6 milioane lei), pe fondul investițiilor noi cu fondurile obținute primordial prin operațiuni de majorare de capital și a profiturilor realizate.

„Anul 2022 a fost unul plin de provocări atât pe plan geo-politic cât și economic, marcat de inflație crescută și incertitudine, inclusiv în piața imobiliară. Meta Estate Trust s-a adaptat rapid contextului de piață prin structura de tranzacții noi negociate și a reușit să performeze și în această perioadă. Rezultatele preliminare publicate astăzi sunt dovada unui model de business agil și rezilient și a eforturilor de echipă susținute în îndeplinirea obiectivelor”, a declarat Raluca Drăgan, CFO Meta Estate Trust.

În perioada de raportare compania a încasat echivalentul în lei a cca. 8,9 milioane euro din exit-uri marcate în 2022, ieșind total din 6 din proiectele de investiții și parțial din alte 5. Marja brută a investițiilor exitate înainte de cheltuielile generale, s-a situat la 8,9 milioane lei.

“Suntem mulțumiți de performanța anului 2022 și suntem încrezători în capacitatea de creștere a companiei în anii ce urmează. Avem un portofoliu de investiții bine diversificat, achiziționat la prețuri foarte favorabile, a cărui plusvaloare se va regăsi în rezultatele financiare viitoare ale companiei. Obiectivul nostru principal este să continuăm dezvoltarea pe termen mediu și lung”, a declarat Oriol Casellas Deig, CEO Meta Estate Trust.

În ceea ce privește planurile de viitor, strategia companiei rămâne cea de diversificare prin extinderea prezenței și pe alte segmente de real estate, în mod special prin adăugarea componentei de “income producing assets”. Meta Estate Trust va continua să atragă fonduri sub formă de equity, împrumuturi bancare sau obligațiuni emise pe care să le utilizeze în liniile de business pentru a crea valoare pentru acționarii săi.