Paul Cazacu este noul CEO al UNIQA Asigurări

Începând cu luna februarie 2021, Paul Cazacu preia funcția de CEO – Președinte al Directoratului UNIQA Asigurări.

Din 2014 și până în prezent, această poziție a fost ocupată de Franz Weiler, care va prelua un nou rol la nivelul Grupului UNIQA.

Având o experiență de peste douăzeci de ani în domeniul financiar, Paul Cazacu s-a alăturat echipei UNIQA încă din anul 2011 și își asumă noua poziție din rolul de Vicepreședinte, din care, timp de șase ani, a coordonat activitatea companiei. Anterior, a activat în consultanță și audit, fiind Membru al Camerei Auditorilor Financiari din România și al Association of Chartered Certified Accountants (ACCA) – UK.

“Activitatea UNIQA în România este coordonată de o echipă de management puternică, alcatuită din profesioniști cu experiență diversă, care va fi condusă de colegul nostru, Paul Cazacu, din rolul de CEO. Experiența lui Paul, atât în cadrul companiei, cât și la nivelul industriei, ne oferă încrederea că va continua cu succes povestea UNIQA”, au declarat reprezentanții Consiliului de Supraveghere al Grupului UNIQA.

“Acest nou rol în cadrul UNIQA mă onorează și mă responsabilizează, în egală măsură. Am multe motive să fiu mândru de experiența construită alături de echipa UNIQA. Împreună, am trecut prin momente de încercare și le-am depăsit, dezvoltând cele mai bune soluții. Am învățat continuu unii de la alții și am dezvoltat activitatea companiei cu determinare, deschidere, inspirație și profesionalism. Misiunea mea, alături de echipa de management, este să continuăm călătoria începută în urmă cu șase ani pentru transformarea UNIQA într-o companie care poziționează clientul în centrul acțiunilor sale. Strategia noastră înseamnă, mai departe, concentrarea pe următoarele priorități: generarea de valoare pentru clienți prin produse și servicii adaptate nevoilor acestora, dezvoltarea liniilor profitabile de business, eficientiarea proceselor și optimizarea costurilor, inovație și dezvoltarea soluțiilor digitale, precum și investiția în oameni și în cultura noastră organizațională. Urmează multe provocări, generate de mediul extern, aflat într-o continuă dinamică, însă am încredere că putem crește, mai departe, durabil, avănd o bază financiară solidă și standarde pentru un business responsabil”, a precizat Paul Cazacu, CEO – Președinte al Directoratului UNIQA Asigurări.

Următoarea perioadă aduce o serie de schimbări importante care susțin, mai departe, transformarea și dezvoltarea activității Grupului UNIQA la nivel internațional, dar și în plan local. Compania intră într-o nouă etapă de evoluție, având obiective ambițioase pentru a obține evaluări de 5 stele din partea clienților în toate țările în care Grupul UNIQA este prezent.

Noul model de afaceri al companiei armonizează procesele la nivelul piețelor internaționale, ceea ce va permite mobilizarea tuturor competențelor profesionale pentru a adresa nevoile clienților într-un mod personalizat, în funcție de segmentul de care aparțin – Retail, Bancassurance, Corporate & Affinity, oferindu-le produse și servicii de calitate, la nivelul celor mai înalte exigențe.

Cu o istorie de peste 10 ani în piața asigurărilor din România și beneficiind de peste 200 de ani de experiență ca parte dintr-un Grup internațional cu o prezență tot mai puternică la nivel european, UNIQA Asigurări și UNIQA Asigurări de viață continuă să aducă valoare în viața clienților, concentrându-și eforturile în trei direcții principale: dezvoltarea de produse și servicii relevante, care adresează nevoi de asigurare specifice, eficientizarea proceselor și optimizarea costurilor prin digitalizare, precum și investiția în calitatea echipei de profesioniști.

5 thoughts on “Paul Cazacu este noul CEO al UNIQA Asigurări

Comments are closed.