Republica BIO anunță dublarea cifrei de afaceri în 2020 și câștigarea distincției Best Buy Award

Republica BIO, unul dintre principalii jucători de pe piața produselor BIO și naturale din România, a înregistrat în 2020 dublarea cifrei de afaceri și anunță primul an cu profit, în valoare de 270,000 lei.

Vânzările companiei au fost de 6,400,000 lei, iar proiecția pentru 2021 prevede o creștere cu minimum 50%.

Numărul clienților noi a crescut cu 75% în 2020 față de 2019, categoriile care au înregistrat cele mai ridicate vânzări fiind produsele alimentare, cu o creștere de 92% YOY, produsele apicole, cu 127%, superalimentele, cu 97%, și suplimentele alimentare cu 161%.

Tot în 2020, Republica BIO a facut investiții semnificative pentru a susține scalarea rapidă a business-ului. Printre acestea se numără mutarea depozitului într-o nouă hală cu o capacitate de 5 ori mai mare decât cea anterioară, investiții continue în soluții tehnologice ce pun clientul în centrul procesului de fulfillment și aplicații de automatizare ce folosesc inteligența artificială. 

Strategia companiei s-a bazat pe trei piloni de creștere: diversificarea portofoliului de produse al magazinului online, mărirea gamei de produse organice marca Republica BIO și extinderea distribuției pentru produsele marca Republica BIO.

Magazinul online Republica BIO a reușit să își diversifice portofoliul de produse prin listări accelerate de noi branduri și noi categorii de produse, atragând astfel noi segmente de clienți și oferind o mai mare varietate clienților existenți.

2020 a marcat și extinderea portofoliului de produse organice marca Republica BIO cu noi game precum cerealele de mic dejun pentru copii, produse curate, fără aditivi sau coloranți, fără zahăr deloc sau cu un conținut redus de zahăr per porție, ce adresează probleme actuale ale celor mici precum alergia la gluten sau obezitatea infantilă.

Eforturile depuse i-au adus platformei online Republica BIO și importanta certificare “Best Buy Award”, câștigată în urma celui mai recent studiu desfășurat în luna februarie 2021 de compania elvețiană ICERTIAS în rândul consumatorilor din România. Această certificare este acordată pentru prima dată unui magazin cu produse BIO din România. Conform rezultatelor studiului, Republica BIO este retailerul nr. 1 în preferințele românilor din punctul de vedere al raportului calitate-preț.

“Republica BIO investește continuu, suntem o companie stabilă cu potențial major de creștere, dovadă fiind ultimii doi ani în care cifra de afaceri a crescut cu o medie ponderată de 77%. Standardele noastre de calitate sunt înalte și avem o misiune dublă: de a răspunde clienților cu produse și servicii de cea mai bună calitate și de a educa piața pentru un consum de produse sănătoase. Ne onorează votul direct exprimat de români, vot certificat de prestigiosul institut ICERTIAS din Elveția, prin care aceștia și-au manifestat preferințele pentru nutriție sănătoasă și servicii de cea mai înaltă calitate. Distincția Best Buy Award aduce o mare satisfacție echipei noastre pentru munca depusă în fiecare zi”, declară Ciprian Stancu, fondatorul Republica BIO.

Certificarea Best Buy Award 2021/2022 a fost acordată magazinului Republica BIO pe baza voturilor direct exprimate de 1200 de participanți, eșantion reprezentativ format din utilizatori de internet cu vârste de peste 17 ani. Respondenții la sondaj au fost întrebați „Care este lanțul de magazine cu produse bio și ecologice care, potrivit experienței dumneavoastră personale, oferă cel mai bun raport calitate-preț de pe piața românească?“, iar cei mai mulți au răspuns Republica BIO.

În 2021 compania Republica BIO va continua să se concentreze pe diversificarea accelerată a ofertei de produse sănătoase din platforma online Republica BIO, cu focus pe produse vegane, raw, cruelty free, ECO-friendly și zero waste. De asemenea, anunță noi lansări în portofoliul de produse organice marca Republica BIO pentru care își propune și extinderea canalelor de distribuție, astfel încât să ofere acces unui număr cât mai mare de oameni la produse BIO care îndeplinesc cele mai exigente standarde de calitate.