Educația, actor principal pe scena Teatrului Național București, la GALA SuperTeach 2023
Asociația SuperTeach înseamnă o comunitate de peste 30.000 de profesori, mai mult de 500 de evenimente dedicate acestora în ultimii cinci ani, 1.050 de profesori absolvenți ai Programului Mentalitate Deschisă în Educație (Outward Mindset), cu impact asupra 300.000 de elevi din întreaga țară. Obiectivul Asociației este de a moderniza sistemul de învățământ de jos în sus, pornind de la profesori, cei care modelează și influențează mii de copii pe parcursul vieții lor. Totodată, cu ocazia Galei SuperTeach 2023, Asociația își deschide porțile și către părinți pentru a întregi triunghiul copil – profesor – părinte, atât de important pentru transformarea și modernizarea școlii românești. Astfel, începând din această toamnă, în cadrul Asociației, vor fi dezvoltate forme de sprijin și de inspirație și pentru părinți, nu doar pentru dascăli.
SuperTeach este despre super-educație, în triunghiul copil-profesor-părinte
Într-un cadru de spectacol, la Gala SuperTeach 2023 vor veni pe scenă elevi, dascăli și părinți care au dovedit că se poate face și o altfel de școală în România, una bazată pe implicare, creativitate și învățare continuă în scopul dezvoltării potențialului fiecărui copil.Actorii Toni Grecu, Mirela Oprișor și Ciprian Nicula vor ”povesti”, prin momente artistice speciale, relația copil – profesor – părinte și impactul școlii asupra fiecăruia dintre ei.
Evenimentul are ca obiectiv strângerea de fonduri necesare susținerii și creșterii comunității SuperTeach și extinderii proiectului către părinți, ca element cheie pentru întregirea actului educațional: ”SuperTeach este despre super-educație, nu despre super-profesor. Iar super-educația se poate face numai dacă toți actorii implicați în creșterea și relaționarea cu copilul sunt parte din aceeași discuție. Am conștientizat nevoia de a-i implica pe părinți ca urmare a implementării programului nostru de transformare organizațională și de mentalitate la prima școală pilot SuperTeach, Școala nr. 28 ”Dan Barbilian” din Constanța. Acolo, am văzut cu adevărat valoarea procesului transformațional și creșterea încrederii copiilor îi ei înșiși, în școală și în potențialul lor, tocmai pentru că părinții au fost parte a acestui proces de schimbare, alături de profesori”, spuneFelix Tătaru, președintele Asociației SuperTeach.
Calendarul evenimentelor și cursurilor pentru părinți și profesori
Părinții și profesorii interesați sunt invitați în această toamnă să ia parte la evenimente sau cursuri care au ca obiectiv tocmai transformarea relației părinte-copil-profesor și creșterea calității educației românești printr-o schimbare de mentalitate. Astfel, pe 18 noiembrie, va avea loc Conferința SuperTeach București, la care sunt așteptați 1000 de dascăli și părinți, iar pe 9 decembrie, SuperTeach ajunge la Bacău.
Totodată, SuperTeach anunță, la acest început de an școlar, demararea unui parteneriat cu Ministerul Educației, prin care Programul de Mentalitate Deschisă în Educație va ajunge în liceele din toată țara, prin Proiectul ROSE – Romania Secondary Education Project. Programul se adresează tuturor profesorilor de liceu, indiferent de statutul față de proiectul ROSE.



Pingback: bangkok tattoo
Pingback: BAU
Pingback: จอ led ขนาดใหญ่
Pingback: คาสิโน playtech รองรับทุกอุปกรณ์
Pingback: H07V-K
Pingback: lovecasino
Pingback: ปั่นสล็อต
Pingback: นำเข้าสินค้าจากจีน
Pingback: start here
Pingback: แทงหวย
Pingback: ครูเกอร์
Pingback: Fat Banker Slot in Deutschland
Pingback: sweet bonanza slot
Pingback: BETFLIX
Pingback: reborn april
Pingback: z16
Pingback: บาคาร่าเกาหลี
Pingback: คาสิโนออนไลน์เกาหลี
Pingback: จุดเริ่มต้นของ Relax Gaming
Pingback: หวยมาเลย์ แทงง่าย จ่ายหนัก
Pingback: คลินิกกายภาพบำบัด