Platforma Brio® își dublează evaluarea la 5,5 milioane de euro și deschide o nouă rundă de investiții pe SeedBlink

Brio®, platformă ed-tech de măsurare a performanței educaționale, ajunge la o valoare de 5,5 milioane de euro (evaluare post-money) și anunță deschiderea unei noi runde de investiții prin intermediul SeedBlink. Compania ajunge, astfel, la o valoare dublă față de septembrie 2020, când a derulat prima campanie de finanțare pe aceeași platformă de crowdinvesting.  

Această nouă rundă de investiții este condusă deoamenii de afaceri Horia Manda și Valentin Tăbuș, parteneri în AXXESS Capital, care au investit 550.000 de euro, cei doi devenind, astfel, acționari ai Brio®.

Celor doi investitori li se alătură o nouă rundă de finanțare deschisă pe SeedBlink, de 250.000 de euro. Membrii Brio Syndicate (SPV-ul constituit ca urmare a listării precedente pe platformă), care dețin deja calitatea de acționar, și-au exercitat dreptul de preempțiune la investiții a priori deschiderii ofertei publice. Astfel, după exercitarea acestui drept, valoarea disponibilă pentru oferta publică este de 150.000 de euro.

La mai puțin de un an și jumătate distanță de prima noastră campanie pe SeedBlink, Brio® a crescut într-un ritm accelerat și am reușit să facem lucruri cu însemnătate pentru educația din România, foarte multe în premieră, printre care: prima olimpiadă digitală de matematică, testele naționale de literație și de literație digitală, teste de istorie și primul program integrat de pregătire a profesorilor din România în utilizarea platformelor digitale. Avem în continuare planuri importante care vizează dezvoltarea și expansiunea noastră, iar faptul că anunțăm acum o nouă rundă de investiții reprezintă o confirmare a parcursului nostru de succes și o dovadă de încredere a investitorilor în produsul nostru“, spune Dragoș Iliescu, CEO, Chief Scientist și fondator Brio®.  

Reprezentanții companiei spun că finanțarea corespunzătoare acestei runde va fi destinată, în primul rând, consolidării produsului pe piața românească, prin dezvoltarea unei platforme SaaS ce va acoperi în totalitate nevoile de testare și evaluare ale oricărei instituții de învățământ și, în al doilea rând, dezvoltării și lansării externe a produsului de învățare prin testare pe care Brio® îl dezvoltă utilizând algoritmi de generare programatică de itemi și Artificial Intelligence.

Doi factori mă conving să investesc într-un business: calitatea grupului de oameni care stă în spatele produsului (aceasta fiind condiția esențială), și perspectivele reale de creștere ale businessului. În plus, în cazul specific al lui Brio® am văzut – pe lângă impactul imediat în transformarea digitală a educației din România, prin premise științifice, aliniate timpurilor pe care le trăim – potențialul de aplicare internațională a proprietății intelectuale generate”, spune Horia Manda, investitor.   

În septembrie 2020, Brio® a lansat pentru prima dată o rundă de finanțare pe platforma de investiții in startup-uri tehnologice europene SeedBlink, când a reușit să depășească ținta inițială propusă înainte de finalizarea campaniei și să adune o finanțare de 285.000 de euro.

Brio® se remarcă prin leadership-ul puternic, rezultatele financiare și potențialul oportunităților de piață. Angajamentul față de utilizatorii lor și obiectivul educațional cu impact social este o sursă de inspirație. Evoluția companiei este susținută de o platformă cu adevărat diferențiată, bazată pe psihologie cognitivă, bine aliniată la curriculum-ul de bază pentru clasele I-XII. Suntem încântați de validarea investitorilor ce conduc această rundă, Horia Manda si Valentin Tăbuș, și de faptul că sprijinim încă o dată planurile de evoluție ale Brio® prin comunitatea noastră de investitori”, a declarat Andrei Dudoiu, Managing Partner la SeedBlink.

Avizat de Ministerul Educației și Cercetării, Sistemul de Testare Brio® este conceput pe baza programei școlare din România. Platforma Brio® oferă teste la Matematică, Limba Română și Istorie, dar și de Literație (alfabetizare funcțională) și Literație Digitală și este folosită în prezent de peste 100.000 de utilizatori și înregistrează peste 3.000 de abonamente active și sute de mii de teste.