Hope and Homes for Children și Inditex România au finalizat construcția unei noi case familiale în Bihor
Casa familială nr. 123, construită în beneficiul a 12 copii instituționalizați, este pregătită să îi primească. Casa a fost construită cu sprijinul Inditex România și va găzdui copii cu vârste cuprinse între 14-18 ani, care au locuit în Centrul de Plasament Tinca, Bihor.
Noul Acasă va recrea un mediu familial, cu un living foarte spațios, bucătărie, 4 dormitoare și 3 băi. Casa a fost construită pe un teren de aproximativ 2.000 m2, pus la dispoziție de Consiliul Județean Bihor, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Bihor și Parohia Ortodoxă Română Rontău.
Susținerea Inditex România vizează atât acțiuni de prevenire a separării copilului de familie, cât și construirea a două case familiale: una la Rontău, jud. Bihor și o a doua în jud. Iași, a cărei construcție va demara în scurt timp. Prin intermediul acestui parteneriat, impactul proiectelor și acțiunilor derulate se răspândește în comunitate și aduce schimbări pozitive în viețile celor mai vulnerabili copii și tineri care primesc, astfel, nu doar suport, ci o altfel de viață, care să le dea speranță.
Robert Ion, Director General Hope and Homes for Children: „Mulțumim, Inditex România, pentru un parteneriat solid ce ne permite să construim case familiale, adică infrastructura absolut necesară procesului de închidere a centrelor de plasament. Drumul alături de Inditex ne reamintește că există oameni și companii care cred în potențialul, de multe ori nerealizat, al copilului vulnerabil din România. Cu 1 din 3 copii în România supraviețuind sub limita sărăciei, partenerii de drum lung ne permit să luptăm pentru ca, în final, să putem schimba destine”.
Hope and Homes for Children a început procesul de dezinstituționalizare (închidere a orfelinatelor) în județul Bihor în parteneriat cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Bihor și Consiliul Județean Bihor în anul 2005, în baza unui protocol de colaborare în vederea reformării sistemului de protecție a copilului din județ. Două orfelinate au fost închise de-a lungul parteneriatului, iar în acest moment, în Bihor există 12 case familiale construite de Fundație, urmând ca în scurt timp să înceapă lucrările pentru cea de-a 13-a.
Au fost, de asemenea, sprijiniți 135 de copii din jud. Bihor prin intermediul programului de Prevenire a Separării Copilului de Familie, pentru ca sărăcia să nu-i rupă de ce au mai de preț pe lume, familia. În plus, Fundația a fost alături de 40 de tineri bihoreni care au ieșit din sistemul de protecție la vârsta majoratului, oferindu-le ajutor pentru traiul independent prin consiliere socio-profesională, consiliere psihologică și sprijin material.