Interviu | Roxana Popescu, General Manager, AVON: Vizăm orașele medii & mari, iar obiectivul este să ajungem la un număr de 16 magazine în franciză, până la finalul acestui an
Anul în curs continuă cu suprize şi dacă te-ai gândit cum să îţi continui pasiunea pentru frumuseţe şi îngrijire dar să o transformi şi într-un business, îţi spunem cum să procedezi. Revista Business-Style a stat de vorbă cu Roxana Popescu, General Manager, AVON şi am aflat că lansează programul de franciză AVON, unde partenerul investeşte în propriul magazin şi devine antreprenor, beneficiind de un model de business solid şi complet, cu suportul unui brand internațional de top.
În România, 9 din 10 femei cunosc brandul AVON și 5 din 10 femei chiar folosesc produsele AVON. Așadar, Partenerul de Franciză AVON se bucură de suportul unui brand deja consacrat pe piața din România. AVON se mândreşte cu o istorie de peste 137 de ani în industria frumuseții, iar în România vorbim despre frumusețe de peste 26 de ani. Compania este prezentă la nivel global în peste 70 de țări cu o adevărată comunitate de antreprenori pasionați de beauty.
Cum poţi accesa franciza, ce buget ai nevoie
Partenerul de franciză AVON este pasionat de frumusețe, dedicat și entuziast în promovarea produselor de frumusețe, întelege nevoile clienților, are capacitatea de a prelua inițiative și se poate adapta cu ușurință la schimbarile din lumea dinamică a vânzărilor din retail. Oricine dorește să își transforme pasiunea în frumusețe în propriul business, poate aplica pentru accesarea unei francize.
„AVON România a încheiat anul 2023 în topul celor mai de succes țări de pe harta AVON International, iar acest lucru ne face extrem de mândri. Compania este în acest moment în plină etapă de transformare și adaptare la ritmul rapid în care preferințele consumatoarelor noastre sunt din ce în ce mai diverse. Păstrăm modelul de vânzare directă în ADN-ul companiei, însă deschidem în același timp accesul consumatorilor către oportunități de shopping online sau retail”, declară Roxana Popescu, General Manager, AVON.
În funcție de tipul de magazin dorit, investiția variază între 20 000 euro și 35 000 euro, astfel:
– Insulă Mall (8-12 mp), investiția variază între 20000- 25000 euro (recomandat pentru orașe peste 100.000 locuitori)
– Magazin AVON (25-50mp), investiția variază între 30 000 -35 000 euro.
Beneficiile unei francize în domeniul beauty
AVON oferă un model de business stabil, cu toate resursele de care un partener ar avea nevoie: suport în alegerea locației și a unui stil de branding care să funcționeze cel mai bine pentru magazinul său, sesiuni de training, asistență și sprijin pentru a lansa, promova și administra afacerea.
Totodată, compania pune la dispoziție un model de business structurat, cu strategii de marketing bine puse la punct, oferiă asistență permanentă în management, dar și în activarea ofertelor sau a promoțiilor speciale.
„A fost aproape firesc ca în contextul unei piețe de beauty atât de dinamice, să ne îndreptăm rapid către un model de business omnichannel. Ne propunem să accelerăm creșterea businessului și să aducem produsele AVON în trusele cât mai multor noi consumatoare. Strategia de dezvoltare de noi canale prin care creștem accesul la brand este unul dintre atuurile pe care ne bazăm”, explică Roxana Popescu, General Manager, AVON.
Cele mai iubite și vândute produse din categoriile de machiaj, îngrijirea tenului, parfumerie și îngrijire corporală în viitoarele magazine AVON
Din selecția produselor prevăzute pentru zona de retail nu lipsesc cele din categoriile vedetă. Consumatorii vor avea acces facil și direct la cele mai iubite și vândute produse din categoriile de machiaj, îngrijirea tenului, parfumerie și îngrijire corporală.
În ceea ce priveşte deschiderea de magazine, şefa AVON declară că vizează orașele medii & mari, cu peste 100.000 de locuitori iar obiectivul reprezintă un număr de 16 magazine până la finalul acestui an.