Mai mult timp pentru distracție: Tazz livrează brățările de acces la festival direct la ușă

Odată cu începerea sezonului de festivaluri, Tazz include opțiunea de comandă a brățărilor de acces la cele mai mari festivaluri ale verii direct din aplicație. Oricine a achiziționat un bilet la festival poate scurta timpul de acces prin comandarea brățării din secțiunea dedicată.

Începând cu 18 iunie, utilizatorii Tazz își vor putea comanda brățările de acces pentru primul festival de pe listă, Nostalgia (27-30 iunie). Următoarele festivaluri la care participanții își vor putea comanda brățara prin Tazz sunt Beach Please, Electric Castle și Summerwell.

“La Tazz, cautăm mereu noi moduri de a-i ajuta pe utilizatori să își eficientizeze timpul, iar prin campania de anul acesta “Skip The Line” ne-am dorit să creăm o opțiune care poate transforma timpul de așteptare pentru intrarea în festival în timp pentru distracție. Livrarea brățărilor a devenit deja o tradiție, iar cele peste 18.000 de brățări comandate prin Tazz anul trecut ne confirmă dorința participanților de a avea brăţara deja pe mână când ajung la poarta festivalului. Așa că vom continua să livrăm rapid poftele utilizatorilor noștri, chiar și atunci când vine vorba de distracție.”, a declarat Cătălina Mănăilă, Events&Partnerships Manager Tazz.

Schimbarea biletului cu brățara de acces în festival este simplă: accesând categoria specială din aplicație, utilizatorii pot adăuga în coș numărul de brățări dorite. Pentru a finaliza comanda, trebuie să completeze în câmpurile dedicate numele și codul biletului.

Pe lângă opțiunea de livrare rapidă a brățărilor de festival, Tazz pune la dispoziția festivalierilor și oportunități de a câștiga experiențe VIP în cadrul celor mai mari festivaluri ale verii, atunci când plasează comanda prin aplicație. Pe parcursul sezonului, diverse premii vor fi activate și cei care aleg să comande brățara prin Tazz vor putea avea parte de experiențe inedite