Reechilibrarea existențială necesită un dram de haos, afirmă dr. Jordan Peterson

Cea mai recentă lucrare a psihologului Jordan Peterson, Dincolo de ordine. Alte 12 reguli de viață se anunță bestseller la doar 9 zile de la premiera internațională. Cartea care va fi publicată și în România, la Editura Trei, tot în această lună a fost lansată pe 2 martie în SUA, Canada, Marea Britanie și Australia. Ea ocupă deja locul I în „Top 100 cele mai vândute cărți” pe Amazon, din categoria Filosofie (subcategoria Etică și moralitate) și primele două locuri în „Top 100 cele mai vândute cărți” de Psihologie aplicată, cu varianta tipărită și cu cea de audiobook, pe aceeași platformă.

Continuarea fenomenului „12 Reguli de viață – Un antidot la haosul din jurul nostru”, nr. 1 National & International Bestseller pe Amazon, vândută în 5 milioane de exemplare în toată lumea, „Dincolo de ordine. Alte 12 reguli de viață” are o poveste similară, pornind de la o listă inițială de 42 de reguli pe care autorul a împărtășit-o publicului său pe site-ul de întrebări și răspunsuri Quora.

În primul volum, dr. Peterson a explorat teritoriul ordinii existențiale ca răspuns la consecințele unui exces de haos și ca nevoie de a „trăi mai bine”. Pentru Peterson „ordinea se vădește atunci când oamenii din jurul tău acționează în conformitate cu norme sociale asumate, fiind previzibili și cooperanți. Este lumea structurii sociale, a teritoriilor explorate și a familiarității.” Ordinea este privităca o luptă nu atât în vederea susținerii propriilor credințe, ci mai degrabă pentru a menține echilibrul dintre propriile așteptări și comportamentul celorlalți, echilibru care „ne permite să trăim împreună în pace, într-un mod previzibil și productiv. Acest tip de ordine diminuează incertitudinea și amestecul haotic de emoții intolerabile produs starea de indeterminare”, spune Peterson.

Totuși, în noua sa carte, acesta afirmă că uneori e nevoie și de un dram de haos în viețile noastre. Psihologul clinician, declarat unul dintre cei mai influenți intelectuali ai lumii occidentale în prezent, se îndreaptă în al doilea volum spre haos nu atât ca opoziție a ordinii, ci mai degrabă ca o completare a sa, ca o luptă împotriva rigidizării produse de norme fără niciun grad de flexibilitate și a încercărilor de a elimina din sfera de interes necunoscutul. În opinia autorului haosul ne asigură dinamismul, noutatea și prospețimea vieții. Este „locul în care suntem asaltați de acele lucruri la care nu ne așteptăm, răsărite dintr-un potențial care ne înconjoară, dar față de care suntem orbi. Haosul este anomalie, noutate, imprevizibilitate, transformare, perturbare și, foarte adesea, decădere, căci ceea ce am ajuns să considerăm ca de la sine înțeles se dezvăluie a fi nesigur. Uneori se manifestă cu blândețe și își dezvăluie misterele în experiențe care ne fac curioși, captivați și interesați. Și e probabil (chiar dacă nu inevitabil) să se întâmple așa atunci când abordăm în mod voluntar ceea ce nu înțelegem, cu o pregătire atentă și disciplină. Alteori, neașteptatul se face cunoscut într-un mod teribil, accidental, așa că suntem distruși, nimiciți și reușim cu mare greutate să ne repliem – dacă reușim.”

            Această simbioză între echilibru și destructurare, între ordine și haos se regăsește și în modul în care autorul a conceput cele două cărți inclusiv la nivel vizual, al culorilor. El explică cititorilor că „această carte și predecesoarea ei – deși fiecare dintre ele stă pe propriile picioare – au fost concepute pentru a reprezenta împreună echilibrul pe care ambele se străduiesc să-l descrie. Tocmai din acest motiv, la prima fondul copertei este alb, în vreme ce la a doua, fondul este negru. Ele constituie o pereche complementară, asemenea conceptului taoist de yin și yang.” Complementaritatea haosului în „Dincolo de ordine. Alte 12 reguli de viață”  înseamnă evoluție, cunoaștere, întrebări, creștere, chiar dacă acestea vin însoțite de nesiguranță și suferință. Acest ultim aspect, care l-a marcat personal pe Jordan Peterson, reprezintă totodată și o sursă de inspirație și fondul pe care el a scris și a revizuit cea mai mare parte a cărții. În introducerea acesteia dezvăluie publicului amănunte din ultimii doi cei mai grei ani ai existenței sale, o perioadă foarte dificilă în care el, fiica și soția sa s-au confruntat cu grave probleme de sănătate, intervenții chirurgicale și internări de lungă durată, cărora s-au adăugat și consecințele pandemiei COVID-19. În prezent, după această perioadă îndelungată de suferință, marcată inclusiv de anxietate și de teama pierderii propriei vieți sau a celor dragi, Jordan Peterson spune că a experimentat la un nivel foarte profund atât existența haosului, cât și a stabilității, manifestată prin prezența și susținerea constantă a celor dragi, a prietenilor și a tuturor celor care i-au fost alături.

Care este povestea pe larg a acestui echilibru fragil dintre ordine și haos, așa cum apare în viața personală, de cuplu sau de la serviciu, dar și în ce constau cele 12 reguli noi, cititorii din România vor afla începând din 22 martie, când Dincolo de ordine. Alte 12 reguli de viață va fi disponibilă în librăriile din toată țara. În plus, cartea va beneficia de un eveniment special de lansare online care va avea loc vineri, 26 martie, în cadrul unei noi ediții a seriei Săptămâna PSI, organizate de Editura Trei împreună cu librăriile Cărturești.  

10 thoughts on “Reechilibrarea existențială necesită un dram de haos, afirmă dr. Jordan Peterson

Comments are closed.