Târgul ARTIȘTI și ARTIZANI, la Muzeul Național al Țăranului Român

Muzeul Național al Țăranului Român vă aşteaptă la prima ediţie a târgului ARTIȘTI și ARTIZANI la MNȚR, organizat de vineri, 25 până duminică, 27 iunie 2021, între orele 10 dimineaţa şi 6 seara.

La târg vor fi prezenţi artişti şi artizani care prin arta lor contribuie la recuperarea și revitalizarea meștesugurilor tradiționale incluzând revalorificari contemporane ale acestora.

Veţi putea admira şi târgui lucruri frumoase, realizate după vechi tehnici şi meşteşuguri aproape uitate: vase din ceramică, mobilier pictat, obiecte din lemn, podoabe din sticlă sau din ceramică, bijuterii din argint, fel de fel de jucării, icoane pe sticlă sau pe glajă, gravuri, picturi, ţesături, dar şi decoraţiuni din lavandă.

De asemenea, nu va lipsi oferta gastronomică care va fi asigurată de producători tradiționali. Aceștia vor aduce spre vânzare: miere, prăjituri de casă, ceaiuri, cozonaci şi turtă dulce.

Prețul biletului de intrare la târg: adulți – 8 lei; pensionari – 4 lei; elevi și studenți, posesori ai cardului Euro 26, în vârstă de până la 30 de ani, persoanele adulte cu handicap mediu sau ușor – 2 lei

Curatori: Simona Hobincu şi Oana Constantin