Clarfon recomandă un filtru HME pentru cei care poartă canule traheale

Există viață și după laringectomie! Laringectomia totală constă în îndepărtarea chirurgicală a laringelui. Acest fapt conduce la o permanentă discontinuitate între căile respiratorii superioare şi inferioare şi o permanentă traheostomă la nivelul gâtului. Aceste schimbări anatomice determină schimbări în producerea vocii, respiraţie şi olfacţie. 

Pacienții care prezintă această afecțiune provin în proporții aproape egale atât din mediul urban (51%), cât şi din mediul rural (49%), ponderea bărbaților afectați de această maladie fiind mai mare (92%) față de cea a femeilor (8%), în comparație cu statisticile europene unde proporția bărbaților este de 87%.

În ceea ce priveşte vârsta, grupa cea mai afectată este cuprinsă între 50-70 ani, în concordanță cu datele din literatura de specialitate.

În general, oamenii sunt preocupați de factorul de risc implicat mai frecvent în apariția cancerului de laringe, acesta fiind reprezentat de intoxicația alcoolo-tabacică în proporție de 82% (374 de cazuri).

Oamenii nu conştientizează cu ce se poate confrunta o persoana diagnosticată cu această maladie. În Europa, se înregistrează 23,4% din cazurile de cancer din lume şi 20,3% din decese, deşi are doar 9,0% din populaţia mondială. Cancerul reprezintă a 2-a cauză importantă de morbiditate şi deces în Europa, cu estimări ce depășesc 4,5 milioane cazuri noi, peste 2 milioane decese şi circa 13 milioane cazuri prevalente, în anul 2018.

Deși peste 40% din decesele de cancer pot fi prevenite, cancerul însumează 20% din totalul deceselor în Uniunea Europeană. Cancerul laringian (CL) este un proces malign, care se dezvoltă din epiteliul plat pavimentos, scuamos (regiunea vestibulară), epiteliul pseudostratificat ciliar, columnar (regiunea glotică), epiteliul cilindric ciliat, pluristratificat (regiunea subglotică).

Pentru a facilita vindecarea persoanelor care suferă de îndepărtarea laringelui după ce au fost diagnosticate cu acest tip de cancer, Clarfon organizează numeroase campanii de ajutorare. În ce constau? Produse de calitate la prețuri excepționale.

La Clarfon poți găsi dispozitive de top ce îți pot ușura procesul de vindecare.

Unul dintre acestea este filtrul HME. Purtarea unui filtru HME cu canulă sau filtru HME cu adeziv reprezintă o soluţie potrivită pentru protecţia stomei ce vine în sprijinirea pacientului laringectomizat, ajutând la încălzirea şi umidificarea aerului respirat prin reducerea infecţiilor pulmonare (inclusiv mai putine reinternări). Igiena stomei este esențială pentru sănătatea pacienților laringectomizați. Contactul direct minim în special între degete și stomă, precum și umidificarea și filtrarea aerului înconjurător sunt importante pentru pacienții laringectomizați. Filtrele pentru canula traheală care permit umidificarea şi încălzirea aerului au fost dezvoltate pentru a substitui funcţia căilor aeriene superioare şi pentru a îmbunătăţi calitatea vieţii pacienţilor laringectomizaţi. Utilizarea acestor sisteme poate reduce complicaţiile intraspitaliceşti, în special a numărului episoadelor de formare a mucusului la nivelul traheei, cât şi reducerea nevoilor de îngrijire postoperatorie. Ba mai mult, utilizarea acestor filtre determină o eficientizare a costurilor, ceea ce justifică introducerea acestora în utilizarea curentă în cadrul centrelor de chirurgie ORL.

Beneficiile utilizării acestor filtre apar în doar 6 săptămâni, prin îmbunătăţirea funcţiei pulmonare şi a vorbirii, totodată în perioada postoperatorie s-au dovedit a fi eficiente în îmbunătăţirea complianţei, reducând episoadele de tuse şi de expectoraţie forţată şi îmbunătăţind calitatea somnului, astfel determinând creşterea satisfacţiei pacienţilor. Acest studiu evidenţiază şi o reducere semnificativă a numărului de zile necesare pentru fizioterapia respiratorie, cât şi îmbunătăţirea calităţii vieţii pacienţilor, oferindu-le posibilitatea de a reveni la activităţile curente pe care le desfăşurau anterior intervenţiei chirurgicale.

Drept urmare, pentru un pacient laringectomizat, se recomandă folosirea unui filtru HME pe zi (365 de filtre umidificatoare HME pe an) și 240 de adezivi (de la caz la caz sunt pacienți cu diferite afecțiuni ale pielii în urma operației și radioterapiei, astfel încât pot purta un adeziv pe zi sau unul la două zile). Durata maximă de utilizare a unui adeziv este de 48 de ore.

O veste foarte bună pentru pacienţi este ca aceste filtre HME vor fi decontate prin CAS începând cu august 2021.

Clarfon face tot posibilul ca pacientul cu laringectomie să își reia cursul normal al vieții. Există viață și după laringectomie!