Congresul Internațional de Terapie Intervențională a Durerii revine la București,între 19 – 20 iunie
Bucureștiul găzduiește, în perioada 19–20 iunie 2026, cea de-a III-a ediție a Congresului Internațional de Terapie Intervențională a Durerii, principalul eveniment din regiune dedicat diagnosticului și tratamentului durerii acute și cronice. Ediția din acest an reunește peste 30 de speakeri și traineri din România și din străinătate și aduce în prim-plan cele mai noi abordări în terapia intervențională a durerii, prin prezentări de actualitate, studii de caz și dezbateri clinice.
Evenimentul se desfășoară la Hotel Pullman Bucharest World Trade Center și este organizat de Asociația Română de Algeziologie Intervențională (ARAI), în parteneriat cu Centrul de educație medicală interdisciplinară NORD NEXT, sub egida Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București. Grupul Medical NORD, parte din Grupul MedLife, este sponsor principal.
Programul Congresului include și un Curs internațional pre-congres, cu sesiuni practice dedicate medicilor din specialități conexe, care va avea loc în perioada 17–18 iunie 2026, la Spitalul NORD Pipera.
Educația medicală în terapia durerii, esențială pentru îngrijirea pacienților cu dureri cronice și complexe
Congresul susține dezvoltarea terapiei intervenționale a durerii, o specialitate medicală care contribuie în mod direct la menținerea mobilității, autonomiei și calității vieții pacienților, inclusiv la vârste înaintate. Terapia durerii oferă soluții moderne, minim-invazive, pentru persoane cu diverse tipuri de dureri, de la cele de spate, dureri articulare, neuropate, cefalee cronică, migrene, dureri pelvine, dureri oncologice sau dureri post-traumatice.
Prin componenta științifică și prin sesiunile aplicate, evenimentul facilitează schimbul de expertiză și perfecționarea specialiștilor în acest domeniu. Educația medicală continuă în terapia durerii înseamnă mai multe soluții pentru pacienții care trăiesc cu durere și o comunitate medicală mai bine pregătită să integreze tratamente moderne și eficiente în practica de zi cu zi.
Congresul se adresează medicilor din specialități diverse, precum Anestezie și Terapie Intensivă, Neurologie, Neurochirurgie, Radiologie Intervențională, Ortopedie, Oncologie, Reumatologie, Medicină Fizică și de Recuperare, ORL, Chirurgie Buco-Maxilo-Facială, Obstetrică-Ginecologie și nu numai.
Atât Congresul, cât și Cursul internațional pre-congres sunt creditate cu câte 12 puncte EMC de către Colegiul Medicilor din România.
„Ne bucurăm să susținem, pentru al treilea an consecutiv, un congres care contribuie la dezvoltarea terapiei intervenționale a durerii în România și în regiune. Prin programul științific și cursul aplicat, aducem împreună specialiști din multiple domenii, experiență clinică și oportunități reale de formare. Cu cât medicii au acces la mai multă educație aplicată, cu atât cresc șansele ca pacienții să beneficieze de soluții moderne pentru reducerea durerii și menținerea calității vieții”, a declarat Dr. Ovidiu Nicolae Palea, MD, FIPP, președintele ARAI și fondator al Grupului Medical NORD.
Două zile de formare practică în terapia durerii, la Spitalul NORD Pipera
Cursul internațional pre-congres propune două zile de formare intensivă pentru medicii interesați să își dezvolte competențele practice în tratamentul intervențional al durerii. Acesta se va desfășura în Centrul Integrat de Terapia Durerii NORD, primul centru de specialitate din România dedicat Terapiei Intervenționale a Durerii și primul centru de instruire acreditat ESRA din Europa Centrală și de Est în acest domeniu.
Cursul pre-congres combină teoria de specialitate cu sesiuni practice desfășurate în 8 stații dedicate tehnicilor ghidate ecografic și fluoroscopic, sub coordonarea unor traineri naționali și internaționali cu experiență în terapia intervențională a durerii. Participanții vor exersa tehnici moderne cu aplicabilitate clinică, inclusiv abordări interlaminare și transforaminale, aprofundând integrarea acestora în practica medicală curentă și abordarea multidisciplinară a pacienților cu durere, într-un cadru de învățare conectat la cele mai recente standarde internaționale și aliniat viitorului chirurgiei spinale.
Directorul Congresului și al Cursului pre-congres este Dr. Ovidiu Nicolae Palea, MD, FIPP, primul medic din România certificat în Terapia Durerii de către World Institute of Pain (WIP), medic primar ATI, specialist în Terapia Durerii, președinte al ARAI, fondator al Grupului Medical NORD și al Centrului Integrat de Terapia Durerii NORD.
Coordonatorul științific al Congresului este Conf. Univ. Dr. Florian Berghea, medic primar reumatologie, director al Unității de Cercetare Române pentru Evaluarea Tehnologiilor Medicale (HTA), președinte al ISPOR România și conferențiar universitar la UMF „Carol Davila” din București.


