mindit.io vizează extinderea echipei cu peste 100 de specialiști tech
Compania se află într-un proces accelerat de creștere la nivel național
mindit.io, companie românească specializată în dezvoltarea de software, își propune extinderea echipei naționale cu cca. 110 noi colegi, inclusiv juniori, în următorul an. Pe lângă planurile de extindere internațională, mindit.io se află într-un proces de creștere și consolidare a echipei naționale și de dezvoltare a portofoliului de proiecte.
În prezent, mindit.io are aproximativ 200 de angajați în România și Elveția, respectiv o cifră de afaceri anuală de peste 45 mil. RON. Compania a avut o creștere de cca. 40% în 2021, comparativ cu anul precedent, fiind una dintre firmele IT din România cu cele mai spectaculoase ascensiuni, iar pentru anul acesta preconizează o evoluție similară.
mindit.io este implicată într-o serie vastă de proiecte acoperind mai multe industrii, cum ar fi banking, retail, fintech, foodtech, healthcare, hospitality și real estate. În ceea ce privește tehnologiile utilizate, React, Headless CMS (Storyblok, Strapi), Angular, Java, Dot Net, SQL, next JS sunt cele mai frecvente, însă lista este mult mai mare, în funcție de nevoile partenerilor.
„Încercăm mereu să găsim cele mai moderne și potrivite tehnologii pentru a se mula cât mai bine pe ceea ce își doresc partenerii noștri să realizeze, lucrând cot la cot cu ei pentru îndeplinirea obiectivelor trasate” ,menționează Zsolt Balint, Technical Director, mindit.io.
Pentru a susține creșterea volumului și a calității proiectelor livrate, mindit.io vizează atragerea de noi specialiști pe plan local, mizând într-o primă etapă pe dezvoltarea a două dintre orașele naționale – Cluj și Iași. Astfel, până în septembrie 2023, mindit.io își propune creșterea și consolidarea echipei din România, vizând un plus de 110 angajați, inclusiv juniori.
„Ne bucurăm de o creștere constantă a portofoliului de clienți și noi proiecte, drept pentru care suntem constant în căutare de colegi noi, care să acopere pozițiile deschise existente. Totodată, întrucât cultura noastră organizațională promovează autonomia și stimulează asumarea provocărilor, ne încurajăm oamenii să-și aleagă rolurile dorite și suntem alături de ei la orice pas în parcursul profesional. Valorile comune sunt cel mai important aspect pentru noi”, a declarat Lucia Stoicescu, CEO mindit.io.
mindit.io pune bazele a două noi programe de internship locale, în Cluj și Iași
Pentru cei aflați la început de drum, compania organizează diverse programe de internship, ce au rolul de a oferi o oportunitate de intrare într-unul dintre cele mai inovative și căutate domenii de activitate în prezent.
Organizate pentru prima dată și pe plan local, în Iași și Cluj, programele de internship durează câte trei luni, iar la finalul acestora toți cei care au participat cu succes la program își vor începe cariera în domeniul IT, lucrând pe proiecte variate în zonele: Java and Spring, React, Microservices, Flutter, Payment processing, Application integration, Health, Retail și multe altele.
Momentan, internship-urile din Iași și Cluj sunt sincronizate cu programul de intership general, însă, pe temen lung, compania își propune să organizeze programe dedicate pe orașe. Pe lângă programul de internship, mindit.io are peste 20 de poziții deschise la care candidații pot aplica direct pe site-ul companiei.
Totodată, pe lângă recrutare și internship-uri, mindit.io oferă echipei deja formate o serie de beneficii unice, precum minditNomad.
minditNomad, un beneficiu unic în România
mindit.io oferă angajaților săi posibilitatea de a lucra full remote, precum și un beneficiu unic în România – minditNomad – prin care toți membrii echipei, de oriunde din țară, pot alege să lucreze sau să-și facă vacanțele la una dintre casele minditNomad, aflate în Cluj, București, Constanța, Iași, Sibiu sau Comarnic. Pentru minditNomad, compania a fost premiată cu „Best benefit strategy 2022” în cadrul Employer Branding Awards 2022.
mindit.io este o organizație de tip plat, care funcționează ca o holocracy, unde feedbackul este încurajat în mod constant și unde nu se regăsesc ierarhiile tipice din corporații. Prin cultură organizațională, mindit.io își propune să crească alături de colegi și parteneri, punând mereu oamenii pe prim plan.
Pingback: ketamin
Pingback: ตกแต่งภายในหาดใหญ่