Un vin organic produs de Domeniul Bogdan câștigă o mare medalie de aur în Franța
Feteasca neagră Primordial 2020 ORGANIC – vin produs în Dobrogea, la Domeniul Bogdan și semnat de regretatul oenolog francez Philippe Cambie – a primit recent o foarte importantă recunoaștere din partea ghidului franțuzesc de specialitate Gilbert & Gaillard, Marea Medalie de Aur.
Primordial este o gamă de excepție, rezultat al colaborării oenologului francez cu antreprenorul român Bogdan Mihalcea, cel din al cărui vis s-a întrupat Domeniul Bogdan.
„Eu cred că vinul trebuie să fie expresia propriului terroir: soarele, vântul, ploaia, pământul, oamenii, dar şi istorie, cultura şi povestea unui popor. Aşa s-a nascut Primordial. În sticla aceasta veţi descoperi o lume fascinantă, cu o tradiţie de mii de ani, din vestita zonă a Dobrogei“, declara în urmă cu câțiva ani cel supranumit „antrenorul viticultorilor”, Phillipe Cambie. El a fost numit oenologul anului 2010, de către prestigiosul critic Robert Parker, care i-a şi atribuit acestuia de 15 ori scorul de 100/100 puncte pentru vinurile create sub „bagheta” sa.
Domeniul Bogdan, primul producător din România care practică viticultură biodinamică, s-a născut din visul fondatorului companiei, Bogdan Mihalcea, de a crea vinuri naturale de excepție.
Viile sale au fost plantate în anul 2011, pe 154 ha situate în ţinutul dintre Dunăre şi Marea Neagră, în cunoscuta podgorie Murfatlar D.O.C., în apropiere de satul Peștera, zonă cu tradiție în cultivarea strugurilor încă din antichitate.
Respectând principiul că un vin foarte bun provine numai din struguri de foarte bună calitate, pasionatul antreprenor a decis să cultive întreaga suprafață după principiile agriculturii biodinamice – știința forțelor de viață, sistemul de cultură cu cea mai accentuată abordare holistică. Astfel a luat ființă prima fermă viticolă biodinamică din România, care în anul 2016 a obținut Certificarea de Ecologic a Domeniului Bogdan, de la Austria Bio Garantie, Organism de Inspecție si Certificare activ încă din 1994. În prezent, certificarea este garantată de Ecocert, iar începând cu anul 2022 Domeniul Bogdan este în curs de certificare Demeter.
Dr Leonello Anello, girantul certificării „I vini biodinamici” la Domeniul Bogdan este membru fondator al secției Toscana și inspector de certificare al Asociației Demeter Italia și membru asociat al Societății Italiene pentru Științele Solului și al International Union of Soil Sciences.
Sistemele de certificare biodinamică sunt private și în concurență, dar pe lângă obținerea certificatului de apartenență la regimul agricol organic (certificarea organic sau bio) reglementat la nivel comunitar și internațional, în cazul “vinurilor biodinamice®” există și evaluarea organoleptică. Aceasta certifică și faptul că vinul este corect echilibrat și bun.
Domeniul Bogdan produce anual 350 000 l iar 10% din producţia anuală este exportată.
Calitatea excepțională a vinurilor a primit deja recunoaștere internațională la unele dintre cele mai importante concursuri din domeniu: Millesime Bio, Chardonnay du Monde, Premiile Internaționale Decanter, Concursul Internațional de la Bruxelles, The organic Masters. Gilbert & Gaillard este unul dintre ghidurile cheie ale vinurilor din Franța de mai bine de două decenii. Au fost publicate până în prezent peste 50 de ediții ale ghidului, cele mai recente ediții fiind în franceză, engleză, chineză și japoneză. Toate vinurile evaluate de echipa Gilbert & Gaillard sunt degustate în orb și notate pe o scară de 100 de puncte, populară la nivel internațional.
Pingback: site
Pingback: ufazeed
Pingback: หวยมาเลย์วันนี้ 4d เปิดให้เดิมพันรูปแบบไหนบ้าง
Pingback: 꽁닷컴
Pingback: สล็อตออนไลน์ Sawan888 Slot
Pingback: 실시간 카지노사이트
Pingback: my videos
Pingback: massage in room
Pingback: โบท็อกราคา
Pingback: ปั่นสล็อตออนไลน์ทุนหลักร้อย ได้กำไรหลักหมื่น