CUSHMAN & WAKEFIELD ECHINOX: NOUA LINIE DE METROU DIN DRUMUL TABEREI DESERVEȘTE 150.000 DE REZIDENȚI ȘI 20.000 DE ANGAJAȚI AI CHIRIAȘILOR DIN CLĂDIRILE DE BIROURI MODERNE

Tronsonul Râul Doamnei – Eroilor al liniei de metrou M5, inaugurat în luna septembrie, va scurta timpii de deplasare pentru 150.000 de locuitori ai Capitalei care au domiciliul în proximitatea celor 10 stații nou create, oferind o alternativă rapidă de deplasare și pentru cei aproape 20.000 de angajați ai companiilor care au sedii în clădirile de birouri situate în zonele Eroilor – Progresului – Politehnică.

În jurul fiecăreia dintre stațiile de metrou Râul Doamnei, Constantin Brâncuși, Valea Ialomiței și Romancierilor, situate în capătul vestic al noii linii de metrou, locuiesc între 18.000  și 22.000 de oameni care pot accesa metroul într-un interval de 10 minute de mers pe jos, potrivit calculelor companiei de consultanță imobiliară Cushman & Wakefield Echinox.

La capătul opus, densitatea rezidențială scade la 8.000 – 10.000 de locuitori în jurul stațiilor Orizont, Academia Militară și Eroilor, dar în schimb aceste zone reprezintă poli de dezvoltare pe segmentul de birouri. În zona extinsă a acestor stații de metrou, incluzând aici și proiecte din zona Progresului (AFI Tech Park și Green Gate) și Politehnică (Campus 6, The Light) sunt localizate imobile cu o suprafață închiriabilă cumulată de 191.000 de metri pătrați în cadrul cărora, în condiții normale, lucrează între 18.000 și 20.000 de angajați.

În plus, dezvoltatorii au în construcție sau în planificare spații suplimentare de circa 200.000 de metri pătrați. Cele mai mari proiecte aflate în construcție în această zonă sunt One Cotroceni Park (75.000 mp ce vor fi livrați în două faze în dreptul stației de metrou Academia Militară) și Campus 6.2 și 6.3 (41.000 mp ce pot fi accesați atât prin stația de metrou Politehnica, cât și prin noua stație de metrou Orizont, aflată la o distanță de circa 1 kilometru).

Tronsonul Râul Doamnei – Eroilor are o lungime totală de 7,2 km și este prima parte a liniei de metrou M5 ce ar trebui să lege cartierul Drumul Taberei de cartierul Pantelimon.

Vlad Săftoiu, Research Analyst, Cushman & Wakefield Echinox: „Piața imobiliară a fost și este într-o continuă dezvoltare ce nu a fost de cele mai multe ori consolidată prin investiții în infrastructură din partea statului. Inaugurarea primului tronson de metrou din Drumul Taberei reprezintă un pas uriaș înainte în sensul în care o zonă dens populată, fără conexiune directă la cel mai rapid mijloc de transport în comun, va beneficia acum de o mobilitate mai ridicată, inclusiv în ceea ce privește traseul către locul de muncă. Ținând cont de actualele clădiri de birouri din zonă, clădiri de referință pentru piața locală, precum complexul AFI Business Park, AFI Tech Park I, Campus 6.1 sau The Light One, precum și viitoarele dezvoltări majore One Cotroceni Park și următoarele faze ale proiectelor menționate mai sus, putem estima că până la 40.000 de angajați se vor putea bucura de această importantă lucrare de infrastructură.”

3,928 thoughts on “CUSHMAN & WAKEFIELD ECHINOX: NOUA LINIE DE METROU DIN DRUMUL TABEREI DESERVEȘTE 150.000 DE REZIDENȚI ȘI 20.000 DE ANGAJAȚI AI CHIRIAȘILOR DIN CLĂDIRILE DE BIROURI MODERNE