Constantin Sebeșanu preia funcția de CEO al Impact Developer & Contractor SA
Consiliul de administrație al IMPACT Developer & Contractor SA (IMP) a decis numirea lui Constantin (Tinu) Sebeșanu în funcția de CEO al companiei, cu un mandat de 4 ani, începând cu data de 28 aprilie 2021. Acesta îl va înlocui pe Sorin Apostol, care a fost numit Director Executiv și membru al Consiliului de Administrație în cadrul Adunării Generale a Acționarilor.
Anterior, Constantin Sebeșanu a ocupat funcția de Director Executiv (COO – Chief Operating Officer) al Impact, coordonând departamentele de dezvoltare, vânzări și marketing ale companiei.
„Sunt onorat de numirea în funcția de CEO al Impact Developer & Contractor. Această poziție aduce cu sine provocarea de a menține Impact la nivelul de lider în domeniul dezvoltărilor rezidențiale și de a stabili noi standarde de calitate a locuirii și de construcție pe piața rezidențială. Anul acesta, compania va accelera expansiunea la nivel național, cu obiectivul de a impulsiona progresul în dezvoltarea durabilă, motiv pentru care toate ansamblurile rezidențiale Impact aflate în dezvoltare sunt proiectate la cele mai înalte standarde de sustenabilitate”, a declarat Tinu Sebeșanu, CEO Impact Developer & Contractor.
Pe lângă continuarea dezvoltării ansamblurilor rezidențiale din București și Constanța, anul acesta, compania va începe dezvoltarea proiectului Greenfield Copou în Iași. Acesta este proiectat să devină unul dintre cele mai mari ansambluri rezidențiale verzi din regiune, fiind prevăzute soluții care asigură performanțe energetice ridicate, reducerea consumului de resurse și un mediu mai sănătos pentru rezidenți.



Pingback: where to buy hydroxychloroquine walmart
Pingback: hydroxychloroquine use in the usa
Pingback: hydroxychloroquine 200 mg mexico
Pingback: plaquenil hydroxychloroquine manufacturers
Pingback: keto diet joe rogan
Pingback: ivermectil street price per pill
Pingback: priligy for herpes
Pingback: stromectol for mouth ulcer
Pingback: stromectol for pain
Pingback: deltasone efectos secundarios
Pingback: will stromectol cure roundworm
Pingback: does ivermectin kill scabies eggs
Pingback: potassium antiparasitic
Pingback: ivermectin for kidney cancer
Pingback: stromectol 12
Pingback: strength of ivermectin tablets
Pingback: ivermectina para que sirve
Pingback: generic clomid clomipheneqb
Pingback: ivermectin studies in usa
Pingback: ivermectin para que se usa
Pingback: viagra over the counter in canada
Pingback: viagra 150 mg
Pingback: canada pharmacies without script
Pingback: cialis without prescription usa
Pingback: hydroxychloroquine for sale amazon
Pingback: stromectol 12mg for sale online
Pingback: viagra pharmacy over the counter
Pingback: generic cialis tadalafil 20mg
Pingback: can i buy viagra over the counter australia
Pingback: tizanidine 122
Pingback: baricitinib 4mg
Pingback: baricitinib price
Pingback: pill to cure covid
Pingback: aralen 0.2
Pingback: uses for aralen
Pingback: clomid 200 mg daily