Andra Iftemie se alătură echipei Băncilă, Diaconu și Asociații pentru a dezvolta o nouă practică dedicată schimbărilor climatice, sustenabilității și transporturilor
“Societatea noastră de avocați acordă o importanță deosebită îmbunătățirii continue a ofertei sale de servicii. Cooptarea Andrei în cadrul echipei noastre este un exemplu în acest sens. Observăm preocuparea din ce în ce mai crescută a clienților noștri pentru domeniul ESG și înțelegem pe deplin importanța acestuia. Colaborarea excelentă pe care o avem cu specialiștii EY în acest domeniu, dar și experiența complexă și pasiunea Andrei pentru domeniul economiei durabile ne dau încredere că ne putem asista clienții în proiecte inovatoare. Ne bucurăm să o avem pe Andra alături de noi, îi urăm bun venit în echipă și succes!”, a declarat Andrei Stefanovici, Director, coordonator al practicii de proiecte publice si energie.
Andra a absolvit Facultatea de Drept a Universității din București, Colegiul Juridic Franco-Român de Studii Europene, Universitatea Paris I Pantheon-Sorbonne și cursurile de master în Achiziții publice, concesiuni și parteneriat public privat organizate de Facultatea de Drept a Universității din București. În prezent, urmează cursurile Școlii doctorale a Facultății de Drept – Universitatea din București, titlul tezei sale de doctorat fiind „Utilizarea fondurilor private în organizarea și funcționarea serviciilor publice”.
Andra Iftemie are o experiență semnificativă în proiecte publice cu o componentă notabilă adresată schimbărilor climatice și sustenabilității, inclusiv în domeniul infrastructurii, transporturilor, construcției și restaurării clădirilor administrative și al achizițiilor publice de diverse bunuri și servicii. A oferit consultanță în proiecte notabile de infrastructură, asistând consorții internaționale și societăți naționale. Totodată, Andra are o bogată experiență academică implicându-se în pregătirea a numeroase generații de studenți. În acest rol, a dobândit o vastă cunoaștere a problematicii reglementate în prezent de dispozițiile europene și naționale.
“Mă bucur să mă alătur echipei Băncilă, Diaconu și Asociații pentru a dezvolta împreună practica dedicată schimbărilor climatice, sustenabilității și transporturilor. Este un domeniu extrem de dinamic, cu un cadru de reglementare care se îmbunătățește continuu. Observăm o preocupare constantă a mediului de business pentru dezvoltarea de afaceri sustenabile cu un răspuns favorabil din partea guvernului care ia măsuri în direcția sustenabilității și a economiei circulare. Am convingerea că, alături de colegii noștri din departamentele specializate ale EY, putem răspunde nevoilor clienților noștri cu o înțelegere completă a problemelor cu care se confruntă și cu soluții personalizate“, a spus Andra Iftemie, Managing Associate.
***
Andra Iftemie joins Băncilă, Diaconu și Asociații to develop a new practice dedicated to climate change, sustainability and transportation
With an impressive experience in the field of public procurement gained in a benchmark Romanian law firm, Andra Iftemie joins the business law team of Băncilă, Diaconu și Asociații to strengthen and expand the firm’s public projects and energy practice. As Managing Associate, she will coordinate the climate change, sustainability and transportation practice.
“It is of great importance for our law firm to continuously improve our service offering. Andra joining our team is an example in this respect. We see our clients’ increasing interest in ESG and fully understand its importance. The excellent collaboration we have with the EY specialists in this domain, as well as Andra’s complex experience and passion for the field of sustainable economy give us confidence that we can assist our clients in innovative projects. We are delighted to have Andra as member of our team, we welcome her and wish her success!”, said Andrei Stefanovici, Director, coordinator of the public projects and energy practice.
Andra holds a bachelor degree in law with the Bucharest University – Law Faculty, a bachelors degree in law with the University Paris I Panthéon-Sorbonne – The French-Romanian Law College of European Studies and a master degree in Public procurement, concessions and public private partnership with the Bucharest University – Law Faculty. Andra is also a PhD candidate with the Bucharest University- Law Faculty, the title of her doctoral thesis being ”The role of private financing in the organization and the functioning of public services”.
Andra has significant experience in public projects having an extensive climate change and sustainability component, including infrastructure, transportation, construction and refurbishment of administrative buildings, public procurement of various goods and services. She has been involved in notable infrastructure projects, assisting international joint-ventures and national companies. Andra also has a rich academic experience and was enthusiastically involved in the training of numerous generations of students. In this role, she developed a wide knowledge of the problematics now regulated by European and national provisions.
“I am happy to join Băncilă, Diaconu și Asociații to develop the climate change, sustainability and transportation practice of the firm. This is an extremely dynamic area with a regulatory framework that is continuously improving. We see a constant concern from the business community for the development of sustainable businesses with a positive response from the government that is taking actions towards sustainability and the circular economy. I am confident that, together with our colleagues in EY’s specialized departments, we can respond to our clients’ needs with a comprehensive understanding of the issues they face and with tailored solutions,” said Andra Iftemie, Managing Associate.



Pingback: Bathroom Remodeling in Las Vegas
Pingback: Cotton Tote Bag Manufacturer
Pingback: LSD for sale online Europe
Pingback: SEO Affiliate Domination
Pingback: slot gacor
Pingback: ทำความรู้จักก่อนเริ่มเดิมพัน Sora168
Pingback: Jaxx Liberty
Pingback: เว็บแทงบอลยูฟ่า เว็บตรง
Pingback: ออกแบบเสื้อยืด
Pingback: สล็อตออนไลน์เกาหลี
Pingback: โคมไฟ
Pingback: นิยาย
Pingback: Andrew
Pingback: รับติดตั้งระบบระบายอากาศ
Pingback: situs toto
Pingback: Denver Online Pharmacy
Pingback: https://www.fapjunk.com
Pingback: หนองใน
Pingback: มวยสดวันนี้ เดิมพันมวยครบวงจร
Pingback: แบคดรอปผ้า
Pingback: blockchain news
Pingback: казино номад
Pingback: ยอยคัปปลิ้ง
Pingback: วิเคราะห์บอลวันนี้
Pingback: 123auto
Pingback: ร้านแอร์สมุทรปราการ
Pingback: ตรายางออนไลน์
Pingback: ปั้มคนดูไลฟ์
Pingback: หวย24
Pingback: ต่อผมแท้
Pingback: High Heel Sex