Interviu |Miron Radic, general manager Crama Liliac: Românii sunt din ce în ce mai interesați de soiurile autohtone de vin
Paharul de vin este poate cea mai versatilă băutură, fiind ideal pentru orice moment al zilei; la micul dejun, unde vinul spumant cu puțin suc de portocale devine un pahar perfect de Mimosa, la prânz un pahar de vin alb în pauza de prânz, la cină un pahar de vin roșu sau chiar la o seară de film. Business-Style.ro a stat de vorbă cu Miron Radic, general manager Crama Liliac despre soiurile autohtone de vin şi ce factori determină calitatea superioară a unui pahar de vin.
Ce tip de meniu alegem pentru a însoţi noul sortiment
Cuvée Antonia este un cupaj prietenos, ușor de înțeles și de băut care nu necesită neapărat un pairing, însă, la nevoie, poate fi acompaniat de preparate pe bază de carne alba, pește și legume la grătar sau cu un avo-toast. Însă, garantat, cel mai bun pairing pentru un vin este o companie plăcută.
„Românii sunt din ce în ce mai interesați de soiurile autohtone. Însă, piața din România este una în dezvoltare, departe de maturitate. În restaurantele din țară se vând mai mult vinuri românești obținute din soiuri internaționale, lucru pe care eu îl văd ca pe un simptom al unei piețe care încă își caută focusul. Cred că lucrul acesta vine și dintr-o lipsă de educație vinicolă a oamenilor. Însă, noi alegem să vedem acest aspect ca pe o mare oportunitate. Un obiectiv de-al nostru este să educăm piața, crescând interesul oamenilor pentru vinul de calitate”, declară Miron Radic, general manager Crama Liliac.
Cum ştiu că am ales un vin bun în online, care sunt criteriile care fac ca un vin să fie savuros şi gustos
Un vin bun e definit în general de culoare, miros și gust.
Culoarea: Aspectul vizual al unui vin poate dezvălui multe despre calitatea lui. De exemplu, un vin alb sec cu o nuanță prea aurie sau prea închisă, care aduce spre coniac, poate indica un proces de oxidare. De asemenea, un vin roșu care prezintă o culoare maro poate sugera că a fost expus la oxidare.
Mirosul: Mirosul este și el o componentă esențială în evaluarea unui vin. Dacă un vin nu emană arome plăcute sau complexe, șansele ca gustul să fie satisfăcător sunt mici.
Gustul: Desigur, gustul este un criteriu evident în aprecierea unui vin bun. Totuși, este important să subliniem că preferințele consumatorilor sunt și subiective, iar oamenii caută lucruri diferite. Ceea ce face un vin „bun” poate varia, deci, în funcție de preferințele individuale, de la dulceața subtilă preferată, până la aromele complexe și structura echilibrată.
În ceea ce privește alegerea unui vin în online, recomand consumatorilor să citească informațiile oferite pentru fiecare sortiment, să aleagă vinuri care le-au fost recomandate sau să meargă pe aromele care le-au plăcut în trecut și să încerce să le caute și în alte sortimente.
„Îmi place să recomand vinul de desert, un cadou cu adevărat versatil și apreciat. Poate fi o alegere minunată, mai ales că mulți uită să se bucure și de desert după masă – pentru mine personal o masă fără ceva dulce nu e o masă completă, iar vinul poate deveni, în sine, un desert, cum este, de exemplu, vinul Nectar, din portofoliul nostru”, explică Miron Radic, general manager Crama Liliac.
Degustări şi turism viticol
Crama Liliac organizează constant degustări chiar la Batoș, unde produc vinurile. Acolo este Lodge-ul Liliac pe care îl pune la dispoziție pentru experiențe culinare în ton cu împrejurimile, cu bucate alese cu grijă de la producătorii din zonă și, bineînțeles, cu degustări de vin care să scoată la suprafață aromele Transilvaniei.
Liliac are în plan să ofere experiențe turistice la Batoș, chiar acolo unde este și crama. Ne vom concentra atenția și pe enoturism, oferind spații pentru evenimente și cazare. Aceasta va fi o oportunitate pentru oameni să înțeleagă mai bine procesul de producție al vinului și să cumpere produse direct de la cramă. Dacă ai văzut de unde vine un vin și știi povestea din spatele lui, te apropii mai mult de el, adaugă managerul Liliac.