Interviu |Veronica Rossi, Sustainability Manager: Incluziunea și emanciparea femeilor și a generațiilor tinere sunt printre obiectivele cheie ale proiectelor Fundației Lavazza

Am avut ocazia minunată să stăm de vorbă cu Sustenability Senior Manager și manager al Fundației Lavazza, din Grupul Lavazza, despre proiectele de sustenabilitate socială, economică și de mediu implementate de Fundația Lavazza. Un dialog cu Veronica Rossi, responsabilă de zona de sustenabilitate, dezvoltarea şi coordonarea activităţilor şi proiectelor Fundaţiei Lavazza la nivel global.

Comunitățile producătoare de cafea din întreaga lume trăiesc în condiții variate și se confruntă cu provocări specifice determinate, printre altele, de locația geografică și climă, condițiile socio-economice, sistemele de infrastructură, contextul și moștenirea culturală. La nivel global, proiectele Fundației Lavazza ajută micii fermieri de cafea și să încurajeze auto-suficiența comunităților locale prin împărtășirea bunelor practici agricole care favorizează calitatea și randamentul producției de cafea.

De 20 de ani, Fundaţia Lavazza implementează proiecte de sustenabilitate şi incluziune socială

Înființată în 2004 și celebrând în acest an a 20-a aniversare, Fundația non-profit Giuseppe e Pericle Lavazza a implementat până acum mai mult de 30 de proiecte în 20 de țări și 3 continente, de care beneficiază aproximativ 190.000 de persoane. Cele 3 acțiuni principale pe care îşi concentrează proiectele sunt promovarea dezvoltării economice a comunităților producătoare de cafea, consolidarea rolului femeilor și tinerilor în organizațiile din domeniul producției de cafea, precum și conservarea naturii și a biodiversității prin agricultură sustenabilă. Practic, Fundaţia Lavazza aplică această abordare în toate proiectele în care este implicată, prioritizând diferite acțiuni în funcție de nevoile locale ale fiecărei comunități.

Lupta împotriva impactului schimbărilor climatice, printre priorităţile Fundaţiei

Prin proiectele de dezvoltare durabilă ale Fundației, ajută cultivatorii de cafea să aplice cele mai potrivite tehnici agricole pentru a răspunde eficient la impactul schimbărilor climatice și promovează bunele practici pentru conservarea zonelor cu valoare naturală ridicată. „De exemplu, în inima pădurii tropicale amazoniene, Fundația Lavazza este implicată într-un proiect de mediu pentru conservarea și gestionarea durabilă a pădurilor de nuci de Brazilia și consolidarea comunităților băștinașe. Acest program, în colaborare cu CESVI, Ministerul Mediului din Peru și comunitățile native, contribuie la conservarea patrimoniului forestier existent prin acțiunea directă a comunităților, care în acest fel devin „gardienii pădurii”, ne explică Veronica Rossi, Sustainability Senior Manager. Din 2020, au fost plantați peste 5.200 de arbori de nuci de Brazilia, reprezentând o resursă de mediu extrem de valoroasă deoarece aceștia pot trăi până la 800 de ani și pot capta aproximativ 64.000 kg de CO2 pe durata vieții lor.

Micii producători de cafea sunt sprijiniţi

Fundația Lavazza oferă programe extinse de instruire producătorilor de cafea privind practicile agricole sustenabile, acoperind aspecte cruciale precum gestionarea solului și tehnicile agricole care să ofere rezistență la schimbările climatice. Cu aceste cunoștințe, fermierii pot îmbunătăți calitatea cafelei, pot optimiza randamentul culturilor și pot deveni mai rezilienți în fața provocărilor de mediu.

Plecând de la realitatea că accesul la resurse esențiale poate fi adesea o barieră, fundația facilitează, de asemenea, accesul la echipamente agricole mai performante și alte resurse vitale. Această intervenție strategică contribuie în continuare la creșterea productivității, îmbunătățirea calității cafelei și, în final, la îmbunătățirea mijloacelor de trai.

Munca femeilor din aceste comunităţi este valorificată

Incluziunea și emanciparea femeilor și a generațiilor tinere sunt printre obiectivele cheie ale proiectelor promovate de Fundația Lavazza în țările producătoare de cafea, cum ar fi Guatemala. „Aici, grație proiectului „Cafea pentru renaștere”, lansat în 2016 în colaborare cu ONG-ul local Verdad y Vida, un grup de femei curajoase și pline de idei au realizat progrese enorme în producția și comercializarea cafelei, ajutând la îmbunătățirea calității vieții familiilor și a comunităților din care fac parte. Inițial, 20 de femei cu vârste cuprinse între 16 și 55 de ani au participat la proiect, însă acesta s-a extins de-a lungul anilor, iar acum implică circa 180 de femei”, ne poveşteşte Veronica Rossi, Sustainability Senior Manager, în cadrul Fundației Lavazza.

Printre activități se numără instruirea în tehnici pre- și post-recoltare, precum și în cunoașterea calității și prețurilor cafelei, reînnoirea plantațiilor cu o varietate rezistentă la roya (așa-numita „rugină a cafelei”), o boală a plantelor cauzată de schimbările climatice, achiziționarea și instalarea a trei mașini de decojit și achiziționarea de echipamente pentru producerea de cafea prăjită măcinată.

Fundația Lavazza are un impact semnificativ asupra comunităților producătoare de cafea la nivel mondial. Proiectele sunt destinate să crească randamentul și calitatea cafelei, iar în același timp să promoveze antreprenoriatul în rândul cultivatorilor de cafea și îmbunătățirea condițiilor lor de viață, emanciparea femeilor și tinerilor, precum și protejarea mediului. Aceste obiective valoroase sunt atinse prin răspândirea practicilor agricole adecvate care favorizează calitatea cafelei și respectă mediul înconjurător. Impactul mai este adus și de sprijinul concret pe care-l oferim cultivatorilor de cafea în construirea și gestionarea propriilor organizații. „În majoritatea cazurilor, fermierii sunt sprijiniți de la apariția primilor lăstari ai plantei și apoi pentru o perioadă minimă de trei ani, timpul necesar culturii pentru a deveni productivă”, declară Veronica Rossi.

Exemple de proiecte:

• În comunitatea indigenă Poqomchi’ Maya din Guatemala, decimată de sărăcie și război civil, circa 180 de femei de toate vârstele primesc instruire în tehnici pre- și post-recoltare și în cunoașterea calității și prețurilor cafelei; asistență pentru reînnoirea plantațiilor cu o varietate rezistentă la așa-numita „rugină a cafelei” (o boală a plantelor cauzată de schimbările climatice); achiziționarea de mașini de decojire; achiziționarea de echipamente pentru producția de cafea prăjită măcinată, etc.

• În alte două comunități decimate de război, din Yemen, peste 1.500 de producători de cafea (dintre care 60% sunt femei), au fost ajutați prin proiectul ”I Primi” să-și vândă producțiile direct pe piețele internaționale premium, participând direct la licitațiile pentru specialitățile de cafea. Fermierii/fermierele beneficiază acum de 2 centre de procesare a cafelei, de un prim bazin de apă cu capacitatea de 900 mc care furnizează irigații pentru 200 de fermierii și de cea mai mare pepinieră de cafea din țară, unde sunt crescute plante de înaltă calitate și verificate genetic.

• Alături de 170 de fermieri din Santiago și Granma, din Cuba, Fundația se implică în creșterea calității cafelei, prin cursuri de pregătire în agricultura bio și bune practici agricole, precum și în implicarea femeilor și tinerilor în cultivarea cafelei, ca măsură de auto-susținere economică și de reținere a tinerilor în locurile natale. Totodată, Fundația depune eforturi pentru reducerea lanțului de distribuție a cafelei, prin limitarea numărului de intermediari. Proiectul include și măsuri de reîmpădurire și de limitare a defrișărilor.

• În comunități defavorizate din Uganda, Fundația sprijină crearea de micro-afaceri (start-ups) de către femei și tineri, atât în producția de cafea, cât și cea de artizanat. Optsprezece tipuri de mici afaceri au fost identificate și dezvoltate, variind de la producția de fertilizator biochar, la producția de pesticide organice și crearea de uscătoare de cafea alimentate cu energie solară, de la producția și vânzarea de prăjituri cu cafea, sucuri de fructe sau alte produse artizanale și până la crearea de mici chioșcuri de vânzare de cafea. În total, 343 de micro-afaceri au fost create, iar venitul tinerilor din zonă a crescut cu 25%. Numeroase femei au fost receptive și proactive în crearea de micro-afaceri, oferind mai departe cunoștințe altor femei. Multe altele au fost implicate în programe de instruire online și offline, promovând o cultură semnificativă a emancipării femeilor în zona de proiect.

• Proiectul ”A Cup of Learning” ajunge la tineri din medii defavorizate din 19 țări de pe mai multe continente. Profesioniștii din Grupul Lavazza le oferă know-how pentru două trasee de învățare diferite: unul despre cafeaua verde, cu accent pe analiza senzorială, tehnicile de procesare, povestea boabelor, crearea blendurilor, degustarea cafelei și evaluarea produselor în funcție de originea lor; și celălalt, ‘Essere Barista’ (a fi barista), despre lumea cafelei espresso, oferind cele mai bune instrumente pentru a învăța să fii barista, de la tehnicile de măcinare la operarea mașinilor de espresso (de la presare la diverse metode de extracție). Există o parte teoretică și o parte foarte practică pentru a învăța cum să tratezi ceașca de cafea ca pe o pânză albă pe care să creezi artă cu cafea, folosind aromele acesteia pentru a decora suprafața.

• În regiunea Madre de Dios din Peru, în inima pădurii tropicale amazoniene, Fundația Lavazza este implicată într-un proiect de conservare și gestionare durabilă a pădurilor de nuci braziliene, care își propune totodată să crească forța comunităților băștinașe, care devin „gardienii pădurii”. În ultimii 4 ani, au fost plantați peste 5.200 de arbori de nuc brazilian, reprezentând o resursă de mediu extrem de valoroasă deoarece aceștia pot trăi până la 800 de ani și pot capt aproximativ 64.000 kg de CO2 pe parcursul vieții lor. În plus au fost plantați peste 15.000 de pomi fructiferi pentru a oferi comunităților native o sursă atât de autosuficiență, cât și de venit. Până acum, 700 de hectare de pădure au fost recuperate prin reîmpădurire și s-au făcut îmbunătățiri ale condițiilor socio-economice pentru peste 660 de membri ai populației indigene. Un documentar despre acest proiect – Amazonia the final season – a fost realizat în 2021, avându-l pe Ben Harper ca narator.

Fundația Lavazza crede cu tărie în valoarea colaborării, în linie cu Obiectivul de Dezvoltare Durabilă 17 al Agendei 2030: Parteneriat pentru obiective, unde desfăşoară proiecte şi le susţine cauzele. Fundaţia promovează ferm un sistem colaborativ integrat, prin care resursele, tehnologiile și cunoștințele pot fi aduse împreună și împărtășite cu scopul de a atinge obiectivele de dezvoltare durabilă în țările beneficiare. Datorită colaborării și parteneriatului valoros cu mai multe ONG-uri, agenții internaționale de dezvoltare, instituții locale și comercianți, proiectele sunt implementate la nivel mondial.

Dintre parteneriatele de lungă durată ale Fundației, putem menționa câteva exemple precum organizația Salvați Copiii, cu care lucrează de mai bine de 20 de ani, și Oxfam, cu care are mai mult de 10 ani de parteneriat în zona Caraibelor, unde s-au plantat peste 10 milioane de plante de cafea.

„Pentru a aduce impact și beneficii pentru comunitățile producătoare de cafea, trebuie să evaluăm, să dezvoltăm și să implementăm programe adaptate pentru fiecare regiune, adoptând o abordare flexibilă și adaptând fiecare acțiune în funcție de nevoile specifice ale zonei. Este un drum cu provocări, dar pasiunea, angajamentul și dedicarea noastră ne ghidează munca zilnic”, conchide Veronica Rossi, Sustainability Senior Manager, în cadrul Fundației Lavazza.

Carte de vizită Veronica Rossi, Sustainability Senior Manager și Lavazza Foundation Manager în Grupul Lavazza

Veronica Rossi a studiat Relații Internaționale la Universitatea „La Sapienza” din Roma, unde a absolvit cu o teză în Dreptul Internațional al Drepturilor Omului. Ulterior, s-a specializat în Studii Politice și Administrative Europene la Colegiul Europei din Bruges, Belgia. După o experiență de lucru la Geneva în domeniul protecției drepturilor omului, a lucrat la Comisia Europeană, în cadrul Direcției Generale pentru Dezvoltare. Și-a început experiența la Lavazza în martie 2015, specializându-se în Responsabilitate Socială Corporativă și Dezvoltare Durabilă.
În ultimii ani, responsabilitățile sale în cadrul Departamentului de Relații Instituționale și Sustenabilitate au crescut, iar acum coordonează Zona de Sustenabilitate ca Senior Manager de Sustenabilitate, concentrându-se pe dezvoltarea și implementarea Strategiei de Sustenabilitate a Grupului Lavazza, precum și pe coordonarea activităților și proiectelor Fundației Lavazza la nivel global.