Mastering the Music Business 2023 începe. Irina Rimes, Corina Chiriac, Marius Moga, Sebastian Dobrincu, Dan Byron – printre invitații acestei ediții
Între 5 și 7 septembrie, Hotel Caro devine locul unde atât artiștii, cât și profesioniștii din domeniu, au ocazia să se întâlnească cu experți de top din industrie, să învețe de la ei și să interacționeze în mod direct în cadrul conferinței MMB.
Coordonate eveniment
Cele peste 40 de paneluri, workshopuri, studii de caz, prezentări și sesiuni de Q&A se vor desfășura la Hotel Caro, între 5 și 7 septembrie de la ora 10 și până la ora 18. Zilnic vor avea loc recepții unde participanții au ocazia să interacționeze între ei și să se bucure de scurte recitaluri cu artiștii Dimitri’s Bata, E-an-na și Iova. Apoi, de la ora 20 și până la miezul nopții, la Club Expirat vor avea loc concertele din cadrul MMB Showcase Festival, care prezintă artiști fresh din întreaga Europă.
Principalele subiecte dezbătute
În cadrul workshopurilor, participanții vor învăța cum se gestionează comunicarea de criză, dar și stresul într-un mediu atât de dinamic; vor afla insights despre cum se scriu versurile și cât de important este storytellingul; vor înțelege regulile copyright-ului; cum se obțin finanțări; care este rolul tehnologiei și al digitalului în muzica de astăzi. Printre cele mai așteptate dezbateri sunt cele despre importanța AI-ului în industrie; rolul muzicii în inițiativele sociale, dar și în turism și economia țării; promovarea diversității și incluziunii în rândul artiștilor; sănătatea mintală și tehnici pentru menținerea ei; insights din organizarea festivalurilor și cum pot ajunge artiștii să cânte pe marile scene.
Speakerii ediției
La eveniment vor participa nu mai puțin de 120 de speakeri și experți din industria muzicală locală și internațională. Printre aceștia se numără artiști ca Irina Rimes, Corina Chiriac, Marius Moga, Cornel Ilie, Dan Byron, Doru Trăscău, Sebastian Dobrincu, Edi Petroșel (Holograf), Jurjak, experți ca Olga Juverdeanu (General Manager la Global Records), Edy Chereji (Co-fondator Untold), Adam Dobie (Booker la Electric Castle), Laura Coroianu (CEO EMAGIC), Dan Fințescu (Director de programe și DJ la Kiss FM), Andreea Berghea (Music Director Kiss FM), Cristina Uruc (manager ARTEXIM, organizatorul Festivalului George Enescu), dar și profesioniști străini precum Lisa Nasta (Event Manager la Glastonbury Festival), Georges Perot (Fondator Athens Music Week), Loïc Meuley (Atașat cultural al Institutul Francez din România), Alona Dmukhovska (Co-fondator Music Export Ukraine) și mulți alții.
MMB Showcase Festival
MMB Showcase este festivalul ce prezintă artiști în ascensiune din România și din lume, ce va avea loc între 5-7 septembrie la Club Expirat. Programul pe zile al celor 18 trupe este:
- 5 septembrie: Whitney Lyman (USA), OIEE (HU), Sofia Zadar (RO), Musspell (RO), KLAWO (PL), K Not K (RO).
- 6 septembrie: BILO (ES), Francis On My Mind (RO), Time Jugglers (BG), SUN (FR), Amalia Gaiță (RO), Mihail (RO).
- 7 septembrie: Prima Dragoste (MD), Rodney Branigan (UK), Marina & The Kats (AT), Lia Hide (GR), Amy Montgomery (UK), Dora Gaitanovici (RO).
Intrarea la MMB Showcase Festival este liberă, în limita locurilor disponibile. Accesul publicului se va face în fiecare seară de festival începând cu ora 19:00.



Pingback: Bilad Alrafidain University College
Pingback: ปั้มติดตาม
Pingback: wyld edibles
Pingback: naza24
Pingback: Food Recipe Video
Pingback: cinemakick
Pingback: pk789
Pingback: สล็อตแตกง่าย Happyluke
Pingback: Aviator game online
Pingback: lucky jet
Pingback: https://www.aguarda.es/carreiras-populares-festas-do-monte-celebranse-este-sabado/
Pingback: ติดเน็ต ais
Pingback: รับทำบัญชี
Pingback: horren binnendraaiend raam
Pingback: 1win
Pingback: Jetzt registrieren bei Vox Casino Deutschland
Pingback: situs toto
Pingback: joka casino
Pingback: Entdecken Sie die aktuellen Neuigkeiten
Pingback: หนังสั้นจีน
Pingback: โบลเวอร์ kruger
Pingback: ดูหนังสิ้นหวังพันคืน
Pingback: บริษัทรับสร้างบ้านเชียงใหม่
Pingback: เทปใส
Pingback: https://superbosskazinootzyvy.kz/ru-ru
Pingback: กำจัดปลวกชลบุรี
Pingback: ยาฉีดผิวขาว เห็นผลเร็ว