Artiști din Suedia, România, Polonia și Grecia– printre primele confirmări la MMB Showcase Festival
MMB Showcase Festival, festivalul asociat conferinței internaționale Mastering the Music Business (MMB), ce prezintă artiști în ascensiune din România și din lume, va avea loc între 5-7 septembrie, la Club Expirat. Printre primele confirmări se numără artiști din România, Suedia, Polonia și Grecia.
Timp de trei zile, în perioada 5-7 septembrie, Clubul Expirat din București va găzdui o nouă ediție a MMB Showcase Festival. Evenimentul aduce pe scena clubului formații în ascensiune din toată lumea, cuprinzând artiști din toate genurile muzicale, de la jazz și muzică balcanică, până la alternative-progressive și muzică pop. Aceștia vor concerta atât în fața profesioniștilor domeniului de pe plan local și european, prezenți la conferința Mastering the Music Business – oportunitate care le-ar putea aduce viitoare colaborări – cât și în fața publicului ce nu participă la conferință, dar dornic să descopere voci și acorduri fresh.
Cosmin Ionescu, Music Program Director la MMB Showcase, a declarat că „MMB Showcase Festival este un festival unde descoperi muzică nouă. Scopul nostru este să aducem în fiecare an, în fața publicului, cele mai interesante formații ale momentului, atât din România cât și din plan internațional. Pentru 2023 propunem 18 nume de care cu siguranță veți mai auzi în viitor – și care, pe lângă șansa de a cânta în fața publicului bucureștean, vor avea și oportunitatea de a-și dezvolta carierele internaționale. Ne bucurăm că trupe prezente la MMB în anii trecuți au fost descoperite aici și invitate apoi să cânte la festivaluri ca Eurosonic – este o dovadă că efortul nostru de curatoriere dă roade, și că MMB devine o platformă importantă pentru artiștii în ascensiune.”
Printre primele nume confirmate la MMB Showcase Festival se numără: trupa The Magnettes (Suedia), duo de artiști independenți K NOT K (România), artista Lia Hide (Grecia), duetul Musspell (România), trupa Klawo (Polonia) și artista și compozitoarea Dora Gaitanovici (România).
MMB Showcase Festival a fost fondat în 2017 și a găzduit până acum peste 70 artiști din România și multe alte țări Europene (UK, Italia, Franța, Bulgaria, Germania, Ungaria, Moldova, Slovenia, Ucraina, Polonia, Belgia, Grecia, Cehia etc).
Poveștile de succes ale MMB Showcase Festival variază de la colaborări între artiști români și străini, ale căror baze au fost puse în cadrul festivalului (Dan Byron și sârbii de la Ana and the Changes au lansat un single comun), trupe internaționale care au fost bookuite la festivaluri din România (Ana and the Changes din Serbia și Piqued Jacks din Italia) și chiar artiști și trupe din România invitați la festivaluri din Serbia (Exit), Țările de Jos (Eurosonic), Suedia (Live at Heart și Future Echoes), Ungaria (BUSH), Slovenia (MENT) sau Bulgaria (Spike).



Pingback: บุญมี สล็อต
Pingback: faw99 สล็อต
Pingback: รับทำเว็บ WordPress
Pingback: เช่ารถตู้พร้อมคนขับ
Pingback: ฟรีเครดิต
Pingback: where can i buy real crystals online
Pingback: phim hai huoc
Pingback: trustbet
Pingback: sex hiep dam
Pingback: Dan Helmer
Pingback: ฟิล์มกรองแสง
Pingback: https://ubis-geneva.org
Pingback: outcall massage services Bangkok
Pingback: https://shbet.tours
Pingback: ซื้อหวยออนไลน์ขั้นต่ำ 1 บาท
Pingback: หวยไทย คืออะไร ?
Pingback: joker369
Pingback: bangkok tattoo
Pingback: เลือกเล่น expanse บน LSM99DAY
Pingback: Plinko App
Pingback: Aviator
Pingback: mines game download
Pingback: official website UK
Pingback: ทดลองเล่นสล็อต pg
Pingback: pg168
Pingback: power supply for gaming hyderabad
Pingback: Spielen Sie Gold Strike Jetzt
Pingback: click here
Pingback: Alexander Debelov
Pingback: Aviator Game
Pingback: รับจดทะเบียนบริษัท
Pingback: ยอย coupling
Pingback: recensioni reali su winnita casino
Pingback: รับจด อย
Pingback: HILO789