Waterdrop ne aduce sub bradul de Crăciun aroma FROSTED LIME și calendarul advent, pentru o stare de bine și un strop de magie
Nici bine nu a început toamna și deja gândul ne zboară la cea mai așteptată perioadă din an, sezonul sărbătorilor de iarnă, prilej cu care suntem nerăbdători să pregătim și cele mai inspirate cadouri pentru cei dragi. Waterdrop anunță lansarea colecției de iarnă și deschide oficial sezonul sărbătorilor. Cu ce altceva putem completa mai bine acest cadru festiv dacă nu cu o nouă aromă de Microdrinks și inspirația propusă de celebrul calendar advent?
Iarna aceasta facem cunoștință cu noul Microdrink de la Waterdrop, o aromă de iarnă în ediție limitată, gata să ne ofere o savoare îndrăzneață și picantă de lămâie și lime, un sortiment răcoritor și zemos. Cu zero zahăr, zero calorii și vitamine esențiale în fiecare cub, FROSTED LIME este o alternativă gustoasă și sănătoasă pentru sucurile tradiționale îndulcite, Sprite și 7-Up.
Mai mult, este al cincilea an consecutiv în care Waterdrop, un adevărat promotor al hidratării și protejării mediului înconjurător, adoptă trendul calendarelor advent și ne propune să încheiem anul cu surprize fructate, noutăți interesante și accesorii în design tematic.
Tradiția calendarelor advent își are originea în Germania secolului XIX, când familiile germane cu copii marcau ușile sau pereții cu cretă, pentru a începe numărătoarea inversă a zilelor până la Crăciun. Cu timpul, au luat foarte mare amploare, iar faptul că în fiecare zi primim o altă „recompensă” reușește să ne păstreze suspansul indiferent de vârstă. Astfel, toată luna decembrie ne lăsăm cuprinși de magia sărbătorilor, așa cum obișnuiam în copilărie.
În ultimii ani, a devenit un trend tot mai răspândit, el fiind îmbrățișat deopotrivă de companii care activează în industrii diverse, dar mai ales de clienții curioși. De exemplu, cele 25 de ușițe pline de veselie de sezon, din formatul mic al calendarului advent Waterdrop, „ascund” în spatele lor tot atâtea alternative de hidratare unice, potrivite pentru gustul tuturor. Este vorba de microdrinks fructate, cuburi compacte care se dizolvă în apă și o îmbogățesc cu ajutorul extractelor naturale din fructe și din plante, oferind o opțiune sănătoasă pentru persoanele care își doresc un regim de hidratare echilibrat.
Pentru aceia care preferă apa minerală și sunt la fel de preocupați de sănătate și alternative de hidratare, ei se pot bucura de o băutură spumoasă, asemănătoare cu cea a sifonului, alegând aroma specială de sărbătoare, FROSTED LIME.
Revenind la calendarul advent, în varianta sa full-size, pregătește-te să găsești cadouri și mai inedite. De la articole reutilizabile destinate consumului apei și întreținerii recipientelor, până la lumânări parfumate, decorațiuni și felicitări, toate te așteaptă să te bucuri de ele pe măsură ce le descoperi.
Prin aceste produse, Waterdrop ne invită să ne alăturăm călătoriei lor către un viitor mai sustenabil, bucurându-ne de cutia calendarului pentru cât mai mult timp, depozitând în ea decorațiunile festive și articolele de sezon pentru împodobirea casei de Crăciun.
„Fie că este vorba de calendarele advent mari sau de cele mici, odată cu această lansare waterdrop® vine cu o dublă încurajare: decembrie devine luna îndeplinirii dorințelor și, mai ales, luna hidratării. Cum sărbătorile de iarnă sunt cea mai bună ocazie de a ne reconecta cu membrii familiei, de ce să nu profităm de acest prilej pentru a ne împărtăși reciproc obiectivele pentru anul următor, dar și cele mai bune practici pe care le-am adoptat până în prezent și care la noi au funcționat? Nu în ultimul rând, Microdrink-urile sunt concepute astfel încât să fie ușor de transportat, oferindu-ne o hidratare intensă și aromată, oriunde ne-ar duce drumurile de sărbători”, a declarat Katerina Navratilova – CEO Waterdrop CEE.
Pregătirea cadourilor de sărbători a devenit o provocare tot mai mare de la un an la altul. Ne dorim să îi surprindem pe cei apropiați cu cadouri utile și deosebite, în timp ce le observăm bucuria pe chip ori de câte ori se îndreaptă către bradul împodobit. Calendarele advent de la Waterdrop ne oferă această posibilitate, iar partea și mai bună este că avem și opțiunea de a testa produse în ediție limitată, cum este de această dată FROSTED LIME, în timp ce ne preocupăm și de sănătate. De asemenea, din portofoliul producătorului, putem alege microdrinks și recipiente sustenabile oricând și în restul anului.